Emilia Arcan, preşedinta Consiliului Judeţean, l-a notificat ieri pe doctorul Ioan Lazăr că a fost eliberat din funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Alături de Emilia Arcan, notificarea este semnată şi de directorul juridic, Bogdan Bosovici.
În actul respectiv se invocă un raport al Curţii de Conturi potrivit căruia din bugetul instituţiei lipseşte suma de 833.379 de lei „pentru o perioadă de timp, nefiind înfăptuită buna gestiune“. De altfel, aceste constatări fac acum obiectul unui dosar aflat în cercetare la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Actul de demitere a doctorului Lazăr se bazează pe o hotărâre a Consiliului de Administraţie de la spital, emisă în data de 5 martie. Atunci, Emilia Arcan a declarat că va demara de urgenţă organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de ma-nager al Spitalului Judeţean şi îl anunţa manager interimar al Spitalului pe doctorul Alexandru Juncu.
Doctorul Ioan Lazăr a contestat deja hotărârea luată de membrii Consiliului de Administraţie şi ne-a declarat ieri că va ataca în instanţă şi decizia preşedintei Consiliului Judeţean. (A.N.)




Un raport al Curții de Conturi ne arată că din bugetul CJ Neamț lipsesc 340.000 de lei. Și asta în timp ce Arcan a ocupat scaunul de vicepreședinte al CJ Neamț. În plus, Arcan are o incompatibilitate dovedită de un raport al ANI.
Pe Arcan, cine o demite?
Pe Arcan nu o apuca alegerile din iunie in functia de presedinte la CJ!