Duş rece la simularea Evaluării Naţionale: Doar 41% dintre elevii de clasa a VIII-a au obţinut peste 5 la simulare

Data:

l au fost mii de note de 1 şi 2, dar nicio medie de 10

Mai puţin de jumătate dintre elevii nemţeni de clasa a VIII-a au obţinut medii peste 5 la simularea Evaluării Naţionale, desfăşurată în urmă cu o săptămână. Potrivit unui raport sinteză întocmit de Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, procentul elevilor nemţeni cu medii peste 5,00 este de fix 41,06 – cu aproape cinci procente mai mic decât în 2015.

Mai grav este că la evaluarea de la matematică doar 29,14% dintre elevii nemţeni au luat note de trecere. Rezultatele obţinute la proba de limba şi literatura română sunt mai bune, procentul celor cu note peste 5 fiind de 61,78.

La ambele probe scrise ale simulării au participat 4.619 viitori absolvenţi de gimnaziu. 2.722 dintre ei au medii sub 5,00; ceilalţi 1.897 – medii de trecere.

Tranşele de medii sub linia de promovare sunt distribuite astfel: 361 între 1 şi 1,99; 842 între 2 şi 2,99; 824 între 3 şi 3,99; 695 între 4 şi 4,99.

Pe discipline, situaţia celor cu note sub 5,00 este gri la limba română şi neagră de-a dreptul la matematică. La română sunt 211 note sub 2; 420 de note între 2 şi 3; 608 note între 3 şi 4; 567 de note între 4 şi 5. La matematică sunt 997 (o cincime din total!) de note sub 2; 1.310 note între 2 şi 3; 614 note între 3 şi 4; 358 de note între 4 şi 5.

Dintre cei 1.897 de elevi cu medii peste 5,00 majoritatea se cantonează în zona mediocrităţii; dar măcar ar fi promovat examenul. Sunt 585 de medii între 5 şi 6; 469 de medii între 6 şi 7; 433 de medii între 7 şi 8; 310 medii între 8 şi 9; 100 de medii între 9 şi 9,99; nicio medie de 10.

Pe discipline, promovaţii examenului au obţinut următoarele rezultate: la limba română 709 note între 5 şi 6; 648 de note între 6 şi 7; 626 de note între 7 şi 8; 536 de note între 8 şi 9; 393 de note între 9 şi 9,99; 8 note de 10. La matematică sunt 412 note între 5 şi 6; 340 de note între 6 şi 7; 295 de note între 7 şi 8; 203 note între 8 şi 9; 99 de note între 9 şi 9,99; nicio notă de 10.

(Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Patronul unei firme de transport – traficant de persoane

Zilele trecute, poliţiştii de investigaţii criminale, în urma cooperării...

Impact cu TIR-ul

Miercuri după-amiază, în comuna Secuieni, a avut loc un...

Intreruperi Neamt 12.11.2026

Fostă contabilă a Primăriei Mărgineni a scăpat de arest

Diana Anda Corchez (fostă Grancea), în vârstă de 35...