l între timp, face paşi repezi pentru demiterea lui Ioan Lazăr l ieri a fost întocmit raportul de control care evidenţiază mai multe nereguli financiare l raportul a fost însuşit fără obiecţii de actualul manager
Locul doctorului Ioan lazăr la conducerea Spitalului de Urgenţă Piatra-Neamţ ar putea fi luat de doctoriţa Letiţia Damoc. Cel puţin aceasta este dorinţa preşedintei Consiliului Judeţean, Emilia Arcan.
„Cel mai probabil se va merge pe o perioadă de interimat care ar putea fi asigurată de domnul doctor Alexandru Juncu. Această perioadă va dura până la momentul în care va fi declarat un câştigător al concursului pentru postul de manager. Imediat vom demara procedurile pentru organizarea concursului şi se va merge pe perioada cea mai scurtă. Eu îmi doresc foarte mult ca la acest concurs să se înscrie şi doamna doctor Letiţia Damoc care este o femeie vrednică, pe care mi-o doresc la conducerea Spitalului Neamţ“, a declarat Emilia Arcan.
Până îşi va vedea visul cu ochii, Emilia Arcan mai are de trecut o serie de etape. Prima ar fi înlăturarea doctorului Lazăr din funcţia de manager. Procedurile au continuat şi ieri, cazul fiind atent discutat în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului de Administraţie de la spital. În cadrul şedinţei a fost adoptat un raport al controalelor efectuate în ultima perioadă.
Dan Vasile Constantin, preşedintele Consiliului de Administraţie, a declarat că toate concluziile rezultate în urma controalelor, în special pe partea de investiţii, au fost prezentate şi doctorului Lazăr şi echipei care l-a ajutat în procesul de manageriere a unităţii sanitare. „Domnul doctor Lazăr şi-a însuşit rezultatul raportului şi nu a avut nicio obiecţie“, a spus Dan Vasile Constantin.
Raportul a fost înaintat ieri după-amiază preşedintei Emilia Arcan care considera că are în mână toate probele necesare pentru a-l demite pe managerul Lazăr de la cârma spitalului.
Ce i se reproşează doctorului Lazăr
În raport se menţionează că pentru anul 2015, la capitolul funcţionare nu s-au cheltuit 110.061 lei, iar la capitolul dezvoltare nu s-au cheltuit 3.967.034 de lei.
„În cadrul şedinţelor Consiliului de Administraţie, managerul spitalului a fost atenţionat privind execuţia bugetară. S-a solicitat, încă din luna martie 2015, demararea procedurilor legale privind achiziţia de bunuri şi servicii. Acest lucru a dus la imposibilitatea cheltuirii în totalitate a fondurilor alocate, la acest capitol bugetar“, este scris în raport.
Doctorului Lazăr i se reproşează şi nereguli în contractul pentru reabi-litarea şi modernizarea Secţiei de Pediatrie. „Pentru anul 2015, la acest obiectiv, prevederea bugetară a fost de 100.000 de lei prin bugetul aprobat de Consiliul Judeţean, suplimentată cu suma de 900.000 de lei, rezultând un total de un milion de lei. Deşi Autorizaţia de construire nu există, în luna decembrie 2015, din suma de 900.000 de lei alocată de Ministerul Sănătăţii s-au achiziţionat echipamente şi materiale în valoare de 562.000 de lei“, mai este menţionat în raport.
Suplimentar se mai adaugă faptul că s-au alocat 100.000 de lei de la spital pentru aparatură radiologică în valoare de 1,073 milioane de lei, pentru care nu există referat de necesitate.
„Consiliul de administraţie constată, din cele prezentate, posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare şi nerealizări ale indicatorilor de ma-nagement. În consecinţă, propune preşedintelui Consiliului Judeţean luarea măsurilor legale ce se impun“, se încheie nota de raport.
Răspunsul managerului Ioan Lazăr a fost scurt: „Nu comentez nimic!“.
Până ieri seară nu se luase nicio decizie în privinţa managerului Lazăr, iar şefa Consiliului Judeţean a menţionat că nu se grăbeşte să-l demită, dar o va face cu siguranţă.
Propunerea Emiliei Arcan pentru conducerea Spitalului de Urgenţă Piatra-Neamţ, dr. Letiţia Damoc, a fost şefa Serviciului de Ambulanţă Neamţ până în anul 2012. Ulterior ea a dovedit în instanţă ilegalitatea schimbării sale din funcţie. Între timp, anul trecut, a câştigat concursul de manager al Spitalului Bicaz, funcţie pe care o deţine şi în acest moment. Ea nu exclude posibilitatea de a candida pentru conducerea Spitalului Piatra-Neamţ.
„Sunt onorată când văd că oamenii au încredere în mine, dar în acest moment eu am un angajament de suflet la Spitalul Bicaz. Sper că Spitalul Piatra-Neamţ îşi va putea rezolva singur problemele. Mi s-a mai propus acest post, dar mintea şi sufletul meu sunt tot la Serviciul de Ambulanţă. Eu pot lucra bine oriunde există echipă sudată şi suflet. Am să iau în calcul şi această variantă, dar în acest moment, cel puţin pentru patru săptămâni nu pot face nimic pentru că am piciorul în gips“, a declarat dr. Letiţia Damoc.
(Alex NECHITA)
Proteste la spital
„Presiune“ – pare a fi cuvântul de ordine în această perioadă, atât în ce priveşte conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă cât şi în privinţa gestionării relaţiei manager – angajaţi. Începute vineri, protestele spontane au continuat şi luni.
Dimineaţă, în jur de 30 de asistenţi medicali şi medici s-au adunat pe holul din faţa birourilor în semn de susţinere pentru dr. Ioan Lazăr. „Am vrea ca domnul Lazăr să aibă continuitate în funcţia de manager. Dumnealui a început mai multe proiecte şi vrem să fie lăsat să le finalizeze. Are o experienţă managerială de ani de zile. Probabil, i se reproşează că a făcut foarte multe, în puţin timp“, a spus dr. Carmen Martin, şefa secţiei Cardiologie.
„Doctorul Lazăr are experienţă în management, cunoaşte foarte bine legislaţia admi-nistrativă, are un proiect managerial pentru spital şi are un examen de manager susţinut şi promovat la care a fost liber să se înscrie cine a dorit. Personalul medical este mulţumit de el. Ne primim bonurile de masă, ne rezolvă orice problemă în mod echitabil, în spiritul legii“, spunea medicul cardiolog Liana Bararu.
(Maria NISTOR)




Spitalul Județean e un focar de infecție/corupție. Ar trebui dărâmat.