Isteria Clostridium la Piatra-Neamţ

Data:

Liliana Vasilescu, inginer chimist la Compania Apa Serv, a descoperit luni că în apa Lacului Bâtca Doamnei, concentraţia unui microorganism (Clostridium perfrigens) este mult mai mare decât limita admisă. Ea şi-a informat şefii de la companie, iar din acel moment a început un joc al informaţiei şi al pasării răspunderii. Managerul Apa Serv, Cătălin Dughir a închis captarea de la Bâtca Doamnei şi a solicitat analize ale apei de la robinet din diferite puncte din Piatra-Neamţ. Ieri el a declarat că analizele nu au evidenţiat nicio problemă în apa livrată consumatorilor. Totuşi a anunţat despre existenţa microorganismului pe „marii consumatori“ (hoteluri, o parte din restaurante). A mai fost anunţat prefectul şi conducerea Hidroelectrica (care administrează lacul Bâtca Doamnei). Nici prefectul (care a prezentat problema în diverse comisii) nu a găsit de cuviinţă să anunţe cetăţenii despre această situaţie, nici conducerea Apa Serv nu şi-a anunţat clienţii.

Piatra-Neamţ este însă un oraş mic, fiecare se cunoaşte cu cineva de la Apa Serv, sau cu cineva care are un prieten… aşa că întregul oraş a fost cuprins marţi după-amiază de zvonul că apa de la robinet ar fi infestată. Până seara, magazinele şi-au epuizat stocurile de apă îmbuteliată.

Abia ieri la prânz, Apa Serv a prezentat situaţia iar mai pe seară, prefectul a anunţat măsurile ce urma să fie adoptate.

Apă potabilă la robinete

Managerul Apa Serv Cătălin Dughir spune că după depistarea microorganimului în apa lacului a acţionat prompt şi aşa cum trebuie. „Am închis imediat captarea de la Bâtca Doamnei şi în toată reţeaua se preia apă din captarea de la Vaduri. La Bâtca Doamnei am golit rezervoarele şi am curăţat totul. Am făcut analize în trei puncte separate din municipiul Piatra Neamţ şi nu s-a constatat nicio problemă“, a spus managerul Apa Serv.

El a mai declarat că nu era obligaţia companiei să anunţe populaţia deoarece microorganismul a fost depistat în „apa brută“ din lacul Bâtca Doamnei, înainte ca aceasta să fie filtrată şi curăţată şi că ei au anunţat administratorul lacului – Hidrocentrale Bistriţa. „Noi am publicat informaţiile pe site-ul firmei şi am anunţat direct pe unii consumatori. În Piatra Neamţ sunt peste 1.000 de asociaţii. Nu aveam cum să-i anunţăm pe toţi consumatorii. Dacă ar fi fost funcţional acel sistem unic de avertizare promis de Primărie o făceam. Dar noi nu-i putem suna pe toţi“, a spus Cătălin Dughir.

Comitet de Urgenţă pentru rezolvarea problemei

Toţi cei care răspund – într-un fel sau altul – în această situaţie specială recită de la începutul săptămânii aceeaşi declaraţie: „Apa este potabilă în Piatra Neamţ“. Asta în cazul în care binevoiesc să răspundă şi nu ne trimit la prefect.

Şi declaraţia lui Ioan Păvăleanu, şeful Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ, dar şi comunicatul lacunar al Direcţiei de Sănătate Publică precizau că nu sunt probleme cu apa din Piatra-Neamţ. Normal, din moment ce acum pietrenilor li se livrează apă dintr-o sursă sigură, cum e captarea de adâncime de la Vaduri. Au fost însă probleme? Am avut la robinete microorganisme? Care sunt vinovaţii pentru infestarea apei lacului? – sunt întrebări la care nu vom obţine mult timp de-acum încolo răspunsuri concrete, fiecare încercând să-şi salveze pielea şi să se acopere de hârtii.

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat ieri un plan de măsuri, în majoritatea lor de „monitorizare“ lacurilor Bâtca Doamnei, Vaduri şi Pângaraţi. Pe aceste lacuri se vor face, în următoarea perioadă, măsurători fizio-chimice bacteriologice de către DSP şi SGA, controale de la Garda de Mediu pentru depistarea depozitelor ilegale de deşeuri, iar Hidroelectrica are obligaţia să facă igienizarea lacurilor pe care le administrează în judeţul Neamţ.

Suplimentar se vor face şi razii pentru depistarea eventualelor abatoare clandestine.

Critici instituţionale

Încă din ziua în care au apărut zvonurile, unii dintre şefii din administraţie s-au folosit de moment pentru a urechea în public pe şeful Companiei Apa Serv. Primarul Dragoş Chitic a folosit reţeaua facebook pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de modul de comunicare al companiei, iar preşedinta Consiliului Judeţean, Emilia Arcan, s-a folosit de conferinţa de presă şi de site-ul CJ Neamţ pentru a-şi anunţa dezaprobarea faţă de activitatea de comunicare a companiei ce este subordonate legislativului nemţean.

„Regret panica apărută în rândul populaţiei cu privire la calitatea apei din Lacul Bâtca Doamnei! Un zvon alarmist duce la destabilizare în rândul populaţiei. Trebuia să existe o comunicare reală, rapidă, să fi fost folosite toate sursele de informare în masă, pentru ca lumea să ştie că nu există niciun pericol la robinet. Mă bucur că a fost evitată o situaţie foarte gravă, dar sunt nemulţumită de conducerea Companiei Judeţene Apa Serv, care a reacţionat tardiv, făcând precizări legate de depăşirea pericolului pentru populaţie printr-un comunicat de presă sec şi emis la o oră târzie“, a declarat Emilia Arcan.

 

Ce face Clostridium?

 

Bacteriile din genul Clostridium pot determina infecţii digestive, infecţii supurative ale structurilor tisulare profunde, infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi, dar şi bacteriemie. Gazda umană poate fi colonizata în mod normal cu clostridii, la nivelul tubului digestiv sau la nivelul tractului genital feminin (cel mai frecvent la nivelul intestinului gros). Alte locuri din care clostridiile pot fi izolate, sunt reprezentate de cavitatea bucală şi suprafaţa tegumentară.

(Alex NECHITA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Tăinuitor dus la puşcărie

Miercuri, poliţiştii Secţiei Rurale Săbăoani l-au depistat, în comuna...

Hală făcută scrum

De la un fierăstrău electric utilizat incorect, miercuri seară,...

Accident cu trei răniţi la Ştefan cel Mare

Marţi după-amiază, în comuna Ştefan cel Mare, a avut...