Incendiul care la începutul lunii ianuarie a mistuit casa unei familii din Dobreni şi a lăsat şapte suflete fără puţina agoniseală, i-a impresionat pe copiii Complexului de Servicii „Elena Doamna“ din Piatra-Neamţ. Aceştia au decis să se implice în ajutorarea acestei familii, mai ales că ştiu foarte bine cât de important este să fii generos şi cât de mult contează o mână de ajutor la momentul potrivit. Astfel, asistaţii Centrului împreună cu angajaţii au adunat de-a lungul a două săptămâni hăinuţe şi jucării pentru a le dărui celor patru copiii ai familiei dar au pregătit câte ceva şi părinţilor şi bunicului.
Încărcaţi cu saci cu haine, cu pachete cu dulciuri, detergenţi, cosmetice şi jucării, copiii au mers la începutul acestei săptămâni la Dobreni să ducă darurile. Pentru această întâlnire, adolescenţii care sunt elevi la clase cu profil bucătar-cofetar au pregătit şi platouri cu prăjituri în speranţa că astfel le vor aduce puţină veselie şi speranţă celor şapte oameni greu încercaţi. Întâlnirea a fost emoţionantă pentru ambele părţi, cu toţii având lacrimi în ochi. „Gestul pe care l-am facut astazi a fost unul de compasiune şi de solidaritate şi am vrut să fim alături de aceşti copii“, a spus Sorin Chiperi, unul dintre asistaţii centrului. Darurile oferite din suflet şi bucuria adusă i-a făcut pe copiii centrului de plasament să realizeze că sunt norocoşi, chiar dacă ei nu se bucură de căldura unei familii. „Starea de bine pe care mi-a adus-o astăzi această activitate, m-a facut să îmi dau seama cât de multe am şi cât sunt de norocoasă“ a adăugat Petronela Nechitei.
„Aceşti copiii ne-au oferit tuturor o lecţie de viaţă, o dovadă clară de empatie şi generozitate. Fiind de mici supuşi unor provocări nedrepte ale vieţii, au învăţat să fie aproape de semenii lor să-şi deschid cu candoare sufletele spre cei aflaţi în suferinţă, făcând acte de caritate fără a aştepta recunoştinţă. Iniţiativa acestui gest caritabil a aparţinut Anei Maria Păduraru, şefa Centrului de Servicii „Elena Doamna“ şi copiiilor, dovedind încă o dată că avem în sistem oameni de care suntem foarte mândri“, a spus Cristina Păvăluţă, director general al DGASPC.
Reamintim că, pe 9 ianuarie un incendiu puternic a distrus integral casa unei familii din Dobreni. Cei şapte membri (patru copii cu vârste cuprinse între 2 şi 16 ani, părinţii şi bunicul lor, în vârstă de 65 de ani), au scăpat cu viaţă dar au rămas fără casă şi dorm acum cu toţii într-o bucătărie mică. (S. D.



