De puţin peste o lună şefă interimară peste AJOFM Neamţ, Monica Bonciu a făcut o gafă greu de acceptat chiar şi pentru un sinecurist (oricum, impardonabilă pentru funcţia pe care o ocupă, bine remunerată din bani publici).
A reuşit să se remarce prin propriul CV în care a copiat cu nesimţire atribuţiile directorului executiv al instituţiei similare din Olt. Nu le-a copiat pe toate, a tăiat cele mai multe dintre ele (doar nu venise pe postul ăsta chiar să muncească!), dar a păstrat numele de AJOFM Olt. Ce mi-e Olt, ce
mi-e Neamţ – două judeţe cam la fel de sărace.
În CV-ul Moncăi Bonciu publicat pe pagina ANOFM, „responsabilităţile“ acesteia în calitatea sa de director executiv al AJOFM Neamţ sunt copiate, cuvânt cu cuvânt, din atribuţiile directorului executiv al AJOFM Olt publicate, la fel, pe pagina instituţiei centrale.
Nu toate, doar primele cinci din cele 13 atribuţii ale directorului din Olt. Restul să şi le asume cine-o vrea, că doar ea nu a fost numită în sinecura asta ca să muncească!
Atât de superficială s-a dovedit încât nici măcar nua modificat numele in-stituţiei la care – cică – lucrează, din AJOFM Olt în AJOFM Neamţ. Probabil că directoarea Bonciu nici măcar nu s-a mai obosit să citească ce-a copiat acolo. Erau cuvinte care sunau pompos, şi arată cât de importantă este ea, în rest ce mai contează? Respect pentru instituţia pe care o reprezintă? Pentru contribuabilii din ai căror bani este plătită? Astea-s valori depăşite şi nu pentru asta a fost ea instalată aici.
Chiar, oare ce criterii au fost luate în seamă atunci când a fost numită în această funcţie? Gradul de indolenţă? Gradul de superficialitate? Lipsa de empatie? Faptul că turuie fără să spună nimic? Că se acoperă de penibil fără să roşească?
Doar cei care au răsplătit-o cu această sinecură ar putea şti. (Natalia RÎŞTEI)



