Un turist care a urcat în weekend pe muntele Ceahlău a mâncat câteva ciuperci crude, pe care nu le cunoştea, după care i s-a făcut rău. Incidentul s-a petrecut în zona Piciorul Fântânelelor. Omul nu era singur, iar martorii au sunat la 112 cerând ajutor. O echipă a Serviciului Judeţean Salvamont a intervenit, l-a preluat şi l-a coborât în Staţiunea Durău, de unde o ambulanţă l-a dus la spital. Tot la sfârşitul săptămânii trecute, salvamontiştii au intervenit în zona înaltă a masivului – Gardul Stănilelor, pentru un turist cu probleme medicale ajuns în stare avansată de epuizare. (Mihai SAVA)



