Lemn şi camioane de 120.000 de euro – confiscate

Data:

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii au desfăşurat mai multe acţiuni, la nivelul întregului judeţ, pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. Pe timpul controalelor au fost verificate 112 transporturi de lemn, fiind aplicate 182 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 40.000 de lei.

Totodată, a fost confiscată fizic cantitatea totală de 61.55 metri cubi de material lemnos şi două autoutilitare, în valoare de 120.000 de euro. De asemenea, s-au constatat în flagrant patru infracţiuni, au fost reţinute trei permise de conducere şi retras un certificat de înmatriculare.

Cu titlu de exemplu, în noaptea de 27 spre 28 mai, pe la ora 1, s-a primit un apel la 112 referitor la un transport ilegal de lemn. Poliţiştii au oprit pe bulevardul Mihai Eminescu, din oraşul Târgu-Neamţ, un TIR încărcat cu un surplus (faţă de cantitatea trecută în acte) de aproape 40 mc de lemn. Încărcătura şi autovehiculul au fost confiscare, fiind întocmit dosar penal.

De asemenea, tot în weekend, au fost efectuate controale la două unităţi de profil din Borca, iar în urma inventarierii masei lemnoase a fost identificată în plus faţă de stocurile scriptice din aplicaţia SUMAL 2.0 o cantitate totală de aproximativ 18 mc, în valoare de 8.000 de lei, fiind aplicate 13 amenzi în cuantum de 19.000 de lei.

Tot ca exemplu, pe 29 mai, în tarcău, a fost depistat un bărbat (50 de ani) din Dumbrava roşie care transporta cu un camion la Suceava 27 mc de tocătură – în minus cu aproape şapte mc, faţă de cât avea trecut în acte.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Incendiu devastator la Dobreni

Efectul termic al curentului electric de la nişte panouri...

Maşină avariată de tencuiala unei clădiri

Mai multe bucăţi bucăţi de tencuială desprinse de pe...