O maşină a lovit un gard şi a luat foc

Data:

O maşină a lovit un gard şi a apoi luat foc iar două femei au ajuns la spital. Duminică, în jurul orei 16.00, autorităţile au fost alertate cu privire la un accident produs pe raza localităţii Poiana, comuna Brusturi. În autoturismul implicat se aflau trei persoane.

Din primele cercetări, şoferul a pierdut controlul volanului, maşina a părăsit drumul şi a lovit puternic gardul unei case. Imediat după impact, autoturismul a luat foc, flăcările extinzându-se cu repeziciune. Toate cele trei persoane aflate în interior au reuşit să se autoevacueze înainte ca focul să cuprindă întreg habitaclul.

La faţa locului au intervenit de urgenţă forţe din cadrul SVSU Brusturi, Detaşamentul de pompieri Târgu-Neamţ. „Cele trei persoane care se aflau în autoturism s-au autoevacuat. Două femei, pasagere în autoturism, au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD şi SAJ după care au fost transportate la spital“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.

Pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, care se manifesta generalizat la nivelul întregului vehicul. În ciuda intervenţiei rapide, autoturismul a fost distrus în proporţie de 100%.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. Posibilele cauze sunt viteză neadaptată, neatenţia la volan sau defecţiuni tehnice. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pregătiri pentru „Vacanţe  Muzicale la Piatra-Neamţ“

Festivalul internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“ ajunge, anul acesta,...

Prinşi beţi la volan

În după-amiaza de 2 iunie, la ora 12, poliţiştii...

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...