Controale lângă şcolile din Roman

Data:

În ziua de 11 noiembrie, între orele 9-14, poliţiştii au acţionat pentru menţinerea unui climat optim în incinta şi zona adiacentă Liceului cu Program Sportiv şi Colegiului Naţional Roman-Vodă, ambele din municipiul Roman. la verificări au participat lucrători din cadrul Birourilor Ordine Publică, Rutier, Criminalistic, Siguranţă Şcolară, Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciului Investigare a Criminalităţii Economice şi jandarmi. În acest context, au fost legitimate 38 de persoane, 14 dintre acestea fiind elevi şi făcute verificări la nouă agenţi economici. Totodată, au fost instituite filtre rutiere, fiind constatate 11 abateri şi date amenzi de 2.200 de lei. Pentru neregulile constatate, în cazul unităţilor de alimentaţie publică au fost aplicate două sancţiuni, în valoare de 10.000 de lei.

Totodată, oamenii legii au desfăşurat activităţi preventive în incinta celor două unităţi de învăţământ, fiind abordate teme precum delicvenţa juvenilă, victimizarea minorilor şi răspunderea penală a acestora.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Meniurile pacienţilor din spitalul nemţean, sub lupa nemţenilor de pe reţelele sociale

După zeci de ani în care Spitalul Judeţean Neamţ...

Amendat cu 20.000 de euro pentru ţigări de contrabandă

Poliţiştii Secţiei Rurale Ştefan cel Mare au oprit pentru...

S-a răsturnat în şanţ

În seara de 12 mai, pe la ora 20,...