Rănit în depăşire

Data:

Luni după-amiază, în satul Cârligi (al comunei Dulceşti), a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Evenimentul s-a petrecut la ora 12.30, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Un romaşcan în vârstă de 57 de ani conducea o maşină pe Drumul Judeţean 207A, nu s-a asigurat când a schimbat direcţia la stânga şi a fost acroşat de un autoturism care tocmai îl depăşea. la volanul acestuia se afla un concitadin de 49 de ani. În zonă au intervenit pompierii cu descarcerarea şi SMURD-ul. Al doilea şofer a suferit mai multe leziuni fiind transportat la spital. Oamenii legii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Tot în după-amiaza de 3 noiembrie, alt accident a avut loc pe strada Simion Barnuţiu, din Horia. Un localnic (70 de ani) mergea beat cu bicicleta, s-a dezechilibrat, a intrat pe contrasens şi a căzut pe scările din faţa unui magazin, lovindu-se la cap. El avea îmbibaţia alcoolică de 0,91 miligrame/litru. la aceeaşi dată, poliţiştii au depistat pe strada Dimitrie Leonida, din Pângăraţi, o săteancă (52 de ani) care şofa neavând permis. maşina îi fusese încredinţată de un localnic (56 de ani) aflat pe locul din dreapta. Ambii s-au ales cu dosar penal. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Maşină avariată de tencuiala unei clădiri

Mai multe bucăţi bucăţi de tencuială desprinse de pe...

Dispărută de 13 ani

Maria Anghel, în vârstă de 68 de ani, din...