Luni seară, în satul Buruieneşti (al comunei Doljeşti), a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Evenimentul s-a petrecut la ora 18.30, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Un localnic în vârstă de 66 de ani mergea cu bicicleta pe stradă, a pierdut controlul direcţiei, a ajuns pe contrasens şi a fost acroşat de un Mercedes. Biciclistul a suferit mai multe leziuni fiind preluat de ambulanţă şi dus la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman. El nu a putut fi verificat dacă băuse alcool.
În aceeaşi seară, alt accident a avut loc la Gherăieşti. Un localnic de 28 de ani conducea o maşină către strada Moldovei şi, ajuns la intersecţia cu strada 1 Decembrie 1918, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire“, izbindu-se în trotineta pe care se afla un consătean de 16 ani. Minorul a ajuns în grija medicilor.
De asemenea, luni spre marţi noaptea, alt accident s-a petrecut în Bicaz Chei. Un bărbat de 46 de ani, din Tarcău, mergea cu autoturismul pe Drumul Naţional 12C, către oraşul Bicaz, şi a intrat pe sensul opus într-o maşină care circula regulamentar. O femeie de 45 de ani şi un tânăr de 25 de ani (pasageri ai şoferului neatent) au ajuns la spital. În toate cele trei cazuri oamenii legii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.
(Mihai SAVA)



