Ieri dimineaţă, jarul căzut din soba unei case a dus la producerea unui incendiu la locuinţa (cu patru camere şi mansardă) a unei familii din comuna ion Creangă. Alarma s-a dat pe la ora 9, iar pentru stingere s-au deplasat voluntarii, pompierii romaşcani, SMURD-ul şi poliţiştii.
Când au sosit primele echipaje de intervenţie, incendiul se manifesta la nivelul parterului şi la nivelul acoperişului, cu posibilitatea propagării la întreaga construcţie. În casă nu era nimeni, iar pompierii au scos o butelie care putea să explodeze. S-au făcut scrum: tâmplaria din PVC, obiecte de mobilier, documente, materiale textile şi alte bunuri aflate în cele patru camere de la parter. Au fost afectaţi zece metri pătraţi din faţada locuinţei şi 20 mp din acoperiş.
(Mihai SAVA)



