Au furat 9.300 de euro din căruţul bebeluşului

Data:

Romaşcanul Alexandru Iulian Măgureanu (recidivist) a fost condamnat la doi ani jumate de închisoare, cu executare, pentru comiterea unui furt. În acelaşi dosar, concubina acestuia (Roxana Elena Cernăuţeanu) a primit un an şi o lună fără privare de libertate, cu trei ani de încercare.

În acest interval, ea este obligată să meargă la „semnat“, să anunţe deplasările mai lungi de cinci zile, să frecventeze un program de reintegrare socială şi să muncească 80 de zile în folosul comunităţii.

De asemenea, cei doi trebuia să achite prejudiciul de 9.300 de euro. În vederea recuperării pagubei, oamenii legii au pus sechestru pe o autoutilitară Volkswagen.

A vrut să meargă la discotecă şi nu avea cu cine lăsa copilul

Conform sentinţei, faptele s-a petrecut pe 1 iulie 2023, în următoarele împrejurări. Victima (Bianca Ungureanu) era acasă la mama ei, iar la un moment dat a plecat la o discotecă din comuna Tămăşeni, împreună cu două prietene. În momentul plecării, a scos din geantă o borsetă în care avea 7.500 de euro (legaţi), plus un portofel cu 1.550 de euro, nişte sume de bani în lei şi o pereche de cercei din aur în valoare de vreo 250 de euro. Banii şi cerceii i-a băgat în portofelul surorii sale, iar portofelul – în geanta acesteia, lăsând-o pe masa din bucătărie, după care a plecat la discotecă. Întrucât sora ei a vrut de asemenea să meargă la discotecă, a sunat-o pe Cernăuţeanu, rugând-o să vină la ea acasă pentru a-i lăsa copilul în vârstă de două luni în supraveghere, contracost, pe timpul cât urma să fie plecată. După aproximativ zece minute, în faţa locuinţei s-au prezentat femeia şi concubinul ei, împreună cu fiica lor minoră de 6 luni, cu un a taxi pentru a lua copilul. Cei doi nu au intrat în locuinţă, ci au rămas în faţa porţii Sora victimei a scos bebeluşul în faţa porţii în căruciorul său şi l-a dat celor doi. Pentru că acesta a început să plângă, Cernăuţeanu l-a luat în braţe să-l liniştească, după care cu concubinul ei au plecat către domiciliul lor, iar sora victimei a intrat în casă pentru a se pregăti să plece la discotecă.

„La un moment dat, sora a sesizat lipsa portofelului, şi văzând-o alarmată, fratele acesteia i-a spus că a văzut geanta în căruciorul copilului lăsat la inculpaţi. Ea l-a trimis pe frate la domiciliul inculpatei situat în apropiere, pe strada Sucedava, însă nu a găsit-o acasă. Ulterior a apelat-o pe aplicaţia Messenger spunându-i că a uitat din greşeală geanta surorii în căruciorul copilului, întrebând-o totodată unde se află pentru a o recupera. Inculpata i-a spus că îi trimite geanta prin taximetristul cu care a plecat de la faţa locului. În momentul în care taximetristul a revenit la domiciliul său, a constatat că în geantă se află portofelul, însă interiorul era gol“, este precizat în actul de acuzare.

S-au dat singuri de gol

Procurorii l-au audiat şi pe taximetristul care i-a dus pe hoţi atunci, iar acesta a detaliat firul evenimentelor.

„În noaptea de 01/02.07.2023 a fost de serviciu, iar în jurul orei 23 a primit o comandă prin dispecerat. Iniţial a vrut să refuze această comandă, deoarece îi cunoştea pe cei care domiciliază la adresa respectivă fiind înşelat în trecut de către ei, însă fiind în apropiere s-a deplasat la locaţia respectivă şi văzându-i cu un copil mic, a preluat comanda. În autoturismul taxi au urcat inculpaţii împreună cu un copil mic, lăsându-i pe aceştia în dreptul Bisericii Catolice. Pe drum, i-au spus că merg la o cunoştinţă pentru a lua un copil mic şi a avea grijă de el până dimineaţă. După aproximativ 30 de minute, a primit o altă comandă prin dispecerat, s-a deplasat în zona indicată, aşteptând cicinci minute iar la un moment dat i-a văzut pe inculpaţi având asupra lor doi copii mici şi două landouri, aceştia deplasându-se pe gangul dintre magazin şi fosta bancă Bancpost către taxiul lui. Cei doi erau foarte precipitaţi, uitându-se mereu în urma lor, şi i-au spus să bage repede cărucioarele copiilor în taxi şi să plece din zonă. A plecat având portbagajul deschis şi întrebându-i pe aceştia unde trebuie să ajungă pentru a raporta dispecerului. Inculpatul nu i-a răspuns la întrebare spunându-i doar să meargă înainte. În continuare, a condus taxiul spunându-i să meargă pe strada Narciselor. Când a ajuns, inculpatuli-a spus taximetristului să-i conducă până pe fundătura Narciselor, deşi aceştia nu locuiesc în zonă. Au ajuns la ora 23.42, iar după ce s-au dat jos şi au achitat cursa, inculpatul i-a dat o borsetă spunându-i acestuia să o ducă înapoi pe strada Ştefan cel Mare, unde va fi aşteptat de mama copilului urmând ca aceasta să-i achite contravaloarea cursei. Instanţa reţine faptul că inculpaţii au avut o stare de nelinişte pe timpul deplasării cu taxiul uitându-se mereu în urmă şi dirijându-l pe trasee neobişnuite, cei doi creându-i senzaţia că ceva nu este în regulă. În momentul când a ajuns pe strada Ştefan cel Mare, taximetristul era aşteptat de două fete. După ce le-a dat poşeta respectivă, cele două fete l-au întrebat unde sunt banii, el neştiind nimic despre existenţa vreunei sume de bani în interiorul borsetei. Taximetristul a rămas la faţa locului până a sosit Poliţia în vederea clarificării situaţiei“, se mai arată în acelaşi rechizitoriu. (M. S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Doi copii răniţi la Horia

Nepăstrarea distanţei de siguranţă în mers a dus la...

Razie pe DN 2

Vineri, în intervalul orar 13-17, poliţiştii rutieri au desfăşurat...