Motociclist decedat pe Axial, găsit după 24 de ore

Data:

Un tânăr de 35 de ani, din oraşul sibian Mediaş, care făcea un traseu pe ruta Timişoara – Lacul Roşu împreună cu alţi şase motociclişti, a decedat în după-amiaza de 11 iunie după ce a plonjat cu motorul în albia pârâului Izvorul Muntelui. Motocicliştii plecaseră pe 9 iunie de la Timişoara şi parcurseseră un traseu amplu până să ajungă în judeţul nostru. În seara fatidică, Beluci Bartha rula dinspre Durău pe Drumul Judeţean 155 F (Axial) – un traseu în pantă, cu multe curbe. Probabil din cauza vitezei neadaptate la carosabilul umed a ieşit de pe şosea, câzând în apă de la aproximativ patru metri.

Pe la ora 16.30, unul din motociclişti i-a sesizat dispariţia. S-au oprit toţi, au încercat să-l sune de mai multe ori pe telefonul mobil, s-au întors câţiva kilometrui pe traseu şi l-au căutat, însă fără succes. La ora 20 au fost anunţaţi oamenii legii despre dispariţia sibianului.

„Urmare a acestei sesizări, au fost constituite echipe complexe de căutari, formate din poliţişti, pompieri, jandarmi, salvamontişti şi voluntari. În perioada 11-12 iunie, atât pe timpul nopţii cât şi ziua, au fost desfăşurate verificări pe o distanţă de aproximativ 30 de kilometri, nefiind identificate indicii cu privire la dispariţia acestuia“, a declarat inspectorul Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. La verificări au participat şi salvamontiştii cu trei autospeciale şi o termodronă. Miercuri, după 24 de ore de la dispariţie, în urma vizionării imaginilor surprinse de mai multe camere fixe, motociclistul a fost găsit mort al ieşirea din pădure, lângă un pod cu acces dificil, în apropierea Parcului Naţional Ceahlău. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. Oamenii legii continuă cercetările pentru „ucidere din culpă“ – noua încadrare juridică a morţii suspecte.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Axialul, acoperit de aluviuni după ploile din ultima perioadă

În urma precipitaţiilor abundente din ultima săptămână, unele porţiuni...

Patru ore de luptă cu flăcările la Ion Creangă

Din cauza unui coş de fum deteriorat, în dimineaţa...