Arestat pentru conducere fără permis

Data:

Ghorghiţă Andrei I. Aftode, în vârstă de 20 de ani, din comuna Bălţăteşti, a fost reţinut şi arestat pentru că a condus o maşină fără permis, de trei ori. În dimineaţa de 24 mai, la ora 8.30, poliţiştii au depistat pe DN 15C, în Căcăoani, un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii, abandonat pe marginea şoselei.

Din cercetări a reieşit că acesta fusese condus de Aftode, care avea deja trei dosare penale pentru şofat ilegal. De asemenea, s-a stabilit că numerele de înmatriculare ale maşinii în cauză aparţineau altui autoturism şi fuseseră eliberate în 2023.

Tot vineri, la ora 20, pe bulevardul Roman Muşat (din municipiul Roman), a avut loc un accident rutier.

Un localnic de 33 de ani conducea o motocicletă către Horia, nu a oprit la culoarea roşie a semaforului, şi a fost izbit de un autoturism. Motociclistul s-a ales cu mai multe leziuni şi a ajuns la spital.

Pe aceeaşi linie rutieră, bărbatul de 35 de ani, din Ion Creangă, prins pe 23 mai când şofa neavând permis şi cu îmbibaţia alcoolică de 0,55 miligrame/litru, care a încercat să fugă de poliţişti şi s-a izbit într-un cap de pod, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

(Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Descinderi la deţinătorii de arme

Sub coordonarea Parchetului General, marţi, în cadrul operaţiunii „Jupiter“,...

Şofer beat – încătuşat

În seara de 3- octombrie, la ora 22, poliţiştii...

Intreruperi Neamt 05.11.2026

Sistare alimentare gaze naturale în localitatea Piatra Neamţ, judeţul Neamţ

Delgaz Grid a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale in localitatea Piatra Neamt, pe străzile: 9 Mai, George Cosbuc, Republicii, Mihai Eminescu, Aleea Tineretului, Aleea Brazilor, Cornului, în data de 4 noiembrie a.c., începând cu ora 09:...