Alexandru Radu Adochiţi, din municipiul Piatra-Neamţ, a fost reţinut de procurorii DIICOT, miercuri după-amiază, pentru trafic de droguri de risc (în formă continuată) şi deţinere de substanţe stupefiante în vederea consumului propriu. Conform anchetatorilor, el se ocupa de mai mult timp cu vânzarea de droguri consumatorilor din oraş sau din localităţile învecinate. Este vorba despre cannabis şi „cristal“, care erau comercializate cu 70-100 de lei doza. Oamenii legii au introdus un poliţist sub acoperire care a cumpărat droguri de mai multe ori de la individ, pentru a-i putea proba activitatea infracţională, iar pe 3 aprilie a avut loc prinderea în flagrant.
Asupra bărbatului au fost găsite mai multe grame de substanţe interzise şi bani, iar la locuinţa acestuia – droguri, grindere, foiţe cu urme de drog şi mai multe înscrisuri. Joi seară, Tribunalu a dispus arestarea preventivă a acestuia. Adochiţi a contestat măsura încarcerării, situaţie în care ultimul cuvânt în această privinţă urmează să îl aibă Curtea de Apel Bacău.
(Mihai SAVA)



