Odată cu sosirea nemţenilor care lucrează în străinătate, cozile la serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanei au crescut. Persoanele care au venit deja în vacanţă în ţară, au început demersurile pentru a intra în posesia paşapoartelor sau actelor de identitate. Angajaţii instituţiilor au pus în funcţiune sistemul de planificare a numerelor de ordine, mai multe ghişee fiind disponibile pentru primirea documentelor şi pentru eliberarea actelor. „A crescut numărul cererilor pentru eliberarea paşapoartelor, astfel că, de la 1 iulie, media este de 90 de cereri pe zi, în unele zile depăşind suta de cereri. Din acest motiv, am stabilit coordonarea clienţilor la ghişee în baza sistemului de bonuri de ordine prin care încercăm să asigurăm liniştea din sală dar şi un flux normal la ghişee. Oamenii nu stau prea mult la cozi pentru că în fiecare dimineaţă la început de lucru, verificăm documentele persoanelor care solicită paşapoarte, existenţa taxelor achitate la CEC după care urmează planificarea pentru ziua respectivă. Teoretic, pot fi prelucrate documente pentru şapte persoane pe oră. Persoana prezentă dimineaţa poate să-şi rezolve treburile prin oraş şi să se reîntoarcă mai târziu, la ora planificată“ a spus inspectorul principal de poliţie Constantin Roman.
Situaţia este asemănătoare şi pentru cei care îşi schimbă buletinul ori permisul de conducere. Ieri, la ghişeele celor două servicii se prezentaseră zeci de persoane încă de la primele ore ale dimineţii. Unii îşi preschimbau actul de identitate, alţii îşi însoţeau rudele pentru diverse procuri. La Serviciul Permise Auto, oamenii erau aşezaţi la ghişee pentru înmatriculări, ori pentru înscrierea în vederea obţinerii carnetului de şofer. Având în vedere experienţa anilor trecuţi, cea mai mare aglo-meraţie la ghişeele serviciilor publice comunitare va fi în luna august.
(Maria NISTOR)




[…] Odată cu sosirea nemţenilor care lucrează în străinătate, cozile la serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanei au crescut. Persoanele care au venit deja în vacanţă în ţară, au început demersurile pentru a intra în posesia paşapoartelor sau actelor de identitate. http://192.185.14.33/~mduje32/a-inceput-inghesuiala-la-pasapoarte-si-buletine/ […]