Morenciu, condamnat la patru ani jumate cu executare

Data:

Ieri, doctorul Dan Dorin Morenciu, fostul manager al Serviciului Judeţean  de Ambulanţă, a fost condamnat de Tribunalul Bacău la patru ani jumate de închisoare, cu executare, pentru luare de mită. Sentinţa a fost dată în dosarul „Mită la Ambulanţă“, procesul fiind strămutat la Bacău în urma unei cereri făcute de Morenciu. Acestuia i-au fost confiscaţi 82.000 de euro, banii găsiţi după ce a primit mită ca să facă mai multe angajări. În acelaşi dosar, judecătorii băcăuani au condamnat-o şi pe Elena Preda, fosta asistentă-şefă de la substaţia din Târgu-Neamţ. Ea a primit doi ani jumate cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii. De asemenea, în acelaşi dosar, pentru dare de mită şi complicitate, au mai primit câte un an jumate fără executare şi zile de muncă următorii: Magdalena Epanu, Iuliana Ciobanu, Aurel Lupu, Cristian Movilă, Constantin Cristescu, Ioana Cătălina Răscărache, Daniela Alexa, Ionuţ Doarbeş, Sebastian Mihai Vrînceanu, Constantin Jigău, Octavian Marele, Mariana Luiza Pîntea, Mihaela Cojocariu şi Ioan Stoian Trăscăoanu. Sentinţele nu sunt definitive.

Reamintim că scandalul a izbucnit în mai 2022 când a avut loc un concurs de definitivare pe post a celor care fu-seseră angajaţi pe perioadă determinată, în timpul crizei medicale provocată de pandemie. Procurorii DNA au arătat că cei care au dorit să obţină un post trebuiau să scoată din buzunar 5.000 de euro, bani destinaţi pentru a cumpăra bunăvoinţa  lui Morenciu. Sumele au fost strânse de asistenta-şefă de la Piatra-Neamţ, Luminiţa Rozonschi şi de Elena Preda, care au adăugat 1.000 de euro pentru ele. Rozonschi a fost cea care i-a dat plicul cu o parte din bani lui Morenciu, acesta fiind prins în flagrant. La percheziţiile care au avut loc inclusiv acasă la el s-au găsit aproape 100.000 de euro.

În scandal a fost implicat şi liderul de sindicat Gladior Andronache. Acesta, Rozonschi şi alţi acuzaţi au recunoscut faptele şi, prin sentinţă definitivă toţi au luat pedepse cu suspendare.

Alţii din acelaşi dosar, între care Morenciu şi Preda, nu au uzat de beneficiul legii care

le-ar fi asigurat reducerea pedepsei cu o treime în cazul în care ar fi recunoscut faptele.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

O maşină tractată a luat foc în mers

Luni, pe la ora 18, din cauza unei defecţiuni,...

Accident cu patru victime la Săbăoani

Nerespectarea semnificaţiei indicatorului „Oprire“ a dus la producerea unui...

Şoferi amendaţi

Duminică, în intervalul orar 13-17, poliţiştii rutieri au desfăşurat...