Banii judeţului în asocieri deşarte

Data:

Consilierii judeţeni se dovedesc a fi extrem de generoşi cu banii judeţului iar la ultima şedinţă a legislativului au aprobat alocarea unor sume importante pentru zile de comune, festivaluri de care nu a auzit nimeni. Astfel, cu un comentariu care punea în discuţie oportunitatea unor cheltuieli, aleşii Neamţului au votat alocarea a 170.000 de lei pentru festivaluri, cataloage cu monumente şi sărbători de comune.

Mircea Pintilie, consilier independent a fost singurul care a atras atenţia asupra faptului că în unele cazuri se putea ca cei care doreau bani pentru anumite acti-vităţi să se înscrie în rândul proiectelor cu finanţare nerambursabilă.

Dar şi asta presupune asigurarea a 10% din cheltuieli, aşa că e mai bine când iei totul degeaba şi dai înapoi doar facturi.

Nu s-a ţinut cont de opinia acestuia şi s-a trecut la amendamente.

La capitolul distracţie s-a aprobat susţinerea cu 30.000 de lei a „Sărbătorii Copiilor“ din comuna Doljeşti şi 50.000 de lei pentru Festivalul de Evocare Istorică „Ştefan, Ştefan domn cel Mare“ din comuna Ştefan cel Mare.

S-au mai propus 25.000 de lei pentru „Zilele Cetăţii“ pe care le organizează Primăria Târgu Neamţ. Aici s-a solicitat suplimentarea cu 15.000 de lei şi s-a aprobat imediat. Au fost alţi 15.000 de lei pentru Asociaţia Children Forever care vrea să organizeze un schimb cultural România – Spania, iar aici s-au mai pus 5.000 de lei ca să fie bine.

S-au mai aprobat banii pentru solicitarea Asociaţiei „Future“ care a cerut de la Consiliul Judeţean, „în interesul“ Consiliului Judeţean suma de 35.000 de lei pentru a crea un catalog al „monumentelor istorice“ din judeţul Neamţ.

Au primit finanţare alte două proiecte care privesc instituţii publice. Unul este de reînonire a contractului de asociere cu Comuna Ceahlău în vederea asigurării unor servicii medicale la centrul din această localitate de 28.000 de lei lunar. Cea mai mare sumă alocată este cea solicitată de Primăria Roman – 200.000 de lei pentru Biblioteca George Radu Melidon.

(Alex NECHITA)

1 COMENTARIU

  1. Nu ati precizat daca si pentru primarul traseist, cu firma de transport, s-au alocat fonduri pentru sarbatori unde sa vina etnicii tigani pentru distractie si sustinere la un nou mandat. S-a preocupat doar de interesul propriu,a asfaltat drumul de acces din comuna Cracaoani pana la Magazia unde-si are vila, proiecte de reabilitare si investitii tot acolo, iar pentru localitatea Cracaoani a facut doar spoieli, a permis tiganilor sa construiasca si sa se extinda pe tot Prundul Cracaoanilor fara niciun plan sistematic, de urbanism nu a auzit nimeni, insa sigur e acoperit fiind sustinut de mai ,,sus”. Tiganii au dezvoltat retele de influenta, sunt agresivi, au afaceri, inclusiv de camatarie cu masini si altele, au acte de proprietate pe domeniul public(al comunei!), autoritatile ,, nu se baga de teama”(am citat din afirmatia unei persoane publice),iar localnicii se tem sa reclame pentru ca ar avea de suferit. O ancheta curajoasa cred ca ar scoate multe ,,mizerii” la lumina, insa cand domneste ,,legea tacerii” e greu de patruns si oamenii sufera mocnit in asteptarea unor zile mai bune(!?) sau pe aia ,, cu coasa”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Fiu violent – încătuşat

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din...

Cazinourile şi păcănelele dispar din Piatra-Neamţ

După două luni de discuţii pro sau contra şi...

Intreruperi Neamt 16.04.2026

Buşteni transportaţi ilegal

Miercuri, poliţiştii Secţiei Rurale Târgu-Neamţ au oprit pentru verificări,...