Centrul de informare Europe Direct Nord-Est împreună cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est au pus punct campaniei „Şcoala de afaceri pentru copii“, organizată începând cu luna aprilie.Campania a fost alcătuită dintr-o serie de evenimente dedicate elevilor din clasele IX – XII de la patru licee din Piatra-Neamţ şi s-a aflat, anul acesta, la a treia ediţie. Acţiunile din cadrul „Şcolii de afaceri pentru copiii“ au avut scopul de a le forma copiilor abilităţi şi aptitudini antreprenoriale, de a încuraja spiritul competiţional, de a le defini rolul lor în societatea de mâine, precum şi pentru a-i responsabiliza în contexul realităţilor economice. La „Şcoala de afaceri pentru copii“ au participat o sută de elevi selectaţi pe baza unor criterii precum vârsta, creativitatea, implicarea şi caracterul competiţional. Copiii au întocmit planuri de afaceri ce fost înscrise la „Târgul de idei de afaceri“ care a avut loc la Liceul Economic din Piatra-Neamţ. Proiectele elevilor au beneficiat de prezentări, standuri cu mostre şi materiale de promovare a produselor specifice, iar elevii participanţi au avut prestaţii profesioniste dovedind cunoştinţe serioase şi potenţial ridicat în domeniul antreprenoriatului.
Participanţii la „Târgul de idei de afaceri“ au beneficiat de o vizită de studiu la Iaşi şi de un program de instruire în antreprenoriat, având şansa de a cunoaşte mediul de afaceri regional şi internaţional, precum şi instrumentele necesare dezvoltării în viitor a unei afaceri reale: oportunităţi de sprijinire a sectorului privat, educaţie antreprenorială şi informaţii concrete despre drumul de la idee, brevetare a unei invenţii, până la produsul final. Coampania „Şcoala de idei de afaceri“ s-a încheiat la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională din Piatra-Neamţ, cu un program de instruire în antreprenoriat digital şi on-line, cu un curs de dezvoltare personală, abilităţi de discurs public şi prezentare şi cu tehnici de dezvoltare a încrederii în sine.
(Natalia RÎŞTEI)



