Neachitarea salariilor restante la FC Ceahlăul continuă lase nerezolvate multe dintre problemele echipei. Ieri, surse din vestiarul lotului pietrean lăsau de înţeles faptul că echipa este acum împărţită în două tabere: cei care şi-au primit deja o parte din bani şi cei faţă de care Angelo Massone trebuie să vireze câteva tranşe băneşti, restante. „Săptămâna trecută erau hotărâţi, cu toţii, că vor să facă grevă. Nu s-au antrenat şi asta s-a văzut prin rezultatul meciului de la Botoşani. Acum, pentru că şi-au dat seama că nu sunt destul de uniţi între ei, se pare că fiecare începe să-şi apere interesul personal, unii mai mult, alţii mai puţin“, spuneau apropiaţii jucătorilor. Cert este faptul că noul antrenor principal, Vanja Radinovic rămâne să se bazeze pe cei trei colaboratori pietreni, foşti jucători ai FC Ceahlăul: Costel Ilie, Mihai Ionescu şi Radu Lefter. În plus, de astăzi, Radinovic mai aşteaptă în staff-ul Ceahlăului un al patrulea antrenor secund, din Serbia.
Massone, convins că a salvat echipa de la colapsul financiar iminent
La rândul său, principalul acţionar Angelo Massone se arată convins că prin investiţiile făcute până acum, a salvat echipa FC Ceahlăul de la colapsul financiar ce era iminent. „Am preluat echipa într-un punct de colaps financiar. La momentul de faţă putem spune că situatia s-a îmbunătăţit considerabil şi asta datorită profesionalismului, managementului şi investiţiilor făcute de noi“, transmitea Angelo Massone, printr-un comunicat publicat şi pe site-ul clubului. Săptămâna trecută, principalul acţionar de la FC Ceahlăul lăsa de înţeles şi faptul că jucătorii ajunseseră la două salarii restante. „Într-o săptămână (n.n. adică până ieri), vor avea cel puţin un salariu achitat şi vor urma, probabil, cele mai bune luni ale lor în România. Nimeni nu mai are alibiuri sau scuze, trebuie să salvăm echipa noastră! Hai FC Ceahlăul!“, era continuarea mesajului adresat de avocatul Massone, site-ului grupării pietrene de fotbal.
A rămas doar preparatorul Fantoni
Din echipa italiană adusă de patronul Angelo Massone la începutul anului, pe Borzoghean pare că va rămâne să-şi continue activitatea preparatorul fizic Sandro Fantoni. Luni, Wellyson şi Torres au trebuit să ajungă până în Republica Moldova, însoţiţi de directorul sportiv Ioan Mironaş, pentru a-şi prelungi viza de şedere în România. Ultimul dintre ei încă nu poate fi util planurilor de joc ale noului „principal“ Radinovic, din cauza unei recidive la ruptura musculară suferită chiar la primul său antrenament pe Borzoghean. Totuşi, Torres a fost marcatorul golului victoriei pentru Ceahlăul în meciul câştigat la Chiajna, împotriva Concordiei.
(Ciprian AVĂDANEI)




SA DEA DUMNEZEU SA VA SALVATI DE LA RETROGRADARE! DAR PENTRU ASTA, TREBUIE MULTA,MULTA MUNCA SI AMBITIE!!!!