Poliţiştii Biroului de Ordine Publică au desfăşurat, în ziua de 15 noiembrie, o acţiune informativ-preventivă, pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire şi limitare a infecătrii cu Covid-19. Cu ocazia controalelor, oamenii legii au identificat un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Poiana Teiului, care pentru a avea acces în interiorul mall-ului Shopping City din municipiul Piatra-Neamţ s-a folosit de codul unui certificat verde de vaccinare împotriva Covid-19 care îi aparţinea altei persoane. El a prezentat la control certificatul verde pe care-l avea pe telefonul mobil şi, când poliţiştii au scanat codul acestuia, s-a descoperit că documentul fusese emis pe numele altei persoane vaccinate împotriva noului coronavirus. Drept urmare, tânărului i-a fost întocmit dosar pentru fals în declaraţii. Acesta riscă închisoare de la trei luni la doi ani, sau amendă penală.
(Mihai SAVA)



