Urşii coboară în sate

Data:

Înfometaţi, urşii au început să coboare din păduri, ajungând în sate în cautarea de hrană. Astfel, în seara de 25 iulie, un urs a fost semnalat în comuna Bicaz Chei, la intrarea dinspre Lacu Roşu, pe DN 12C. Alarma s-a dat pe la ora 23, iar Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ a atenţionat cetăţenii, prin mesaje Ro-Alert. O altă situaţie a fost la Borca, unde alt urs a coborât sâmbătă în sat şi s-a plimbat chiar prin centrul localităţii. El a fost alungat în cele din urmă de nişte tineri care erau cu maşina.

Reamintim că, numai luna aceasta, un urs a atacat o gospodărie din Taşca şi alţi doi au fost văzuţi în Grinţieş. A fost vorba mai întâi de o ursoaică şi cei doi pui ai ei care au ajuns pe o păşune din zona Pintec, la Bradu. De asemenea, alt urs a fost văzut la Măgura/Grinţieşul Mare, unde a speriat un grup de copii, a atacat o gospodărie şi a ucis două oi şi un ied. La locul evenimentelor au intervenit jandarmii şi silvicultorii, însă când au ajuns aceştia, urşii se retrăseseră în pădure. Totodată, pe 5 iulie, un urs a coborât din pădure şi a intrat într-un adăpost de animale al unui gospodar din Neagra/Taşca, omorându-i doi porci şi târând-ul pe unul în pădure. Animalul a fost îndepărtat cu ajutorul dispozitivelor de emitere a zgomotelor şi cu sprijinul unui localnic, angajat al Direcţiei Silvice (vecin cu săteanul căruia i-au fost atacate animalele), care a tras mai multe focuri de armă în aer.

Conform Agenţiei de Protecţie a Mediului, în judeţul nostru sunt în total 572 de exemplare de urs. Doar în ultimul an, numărul urşilor în pădurile din judeţ a crescut cu peste 100. La începutul anului 2020, în judeţ erau 459 de urşi, iar anul acesta sunt 572. Dintre aceştia, 274 sunt pe fondurile de vânătoare ale Romsilva – 12 la număr, cu o suprafaţă totală de 100.000 de hectare.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pregătiri pentru „Vacanţe  Muzicale la Piatra-Neamţ“

Festivalul internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“ ajunge, anul acesta,...

Prinşi beţi la volan

În după-amiaza de 2 iunie, la ora 12, poliţiştii...