Arestat pentru că i-a scos ochiul cu furca

Data:

Daniel Serigeanu, bărbatul în vârstă de 42 de ani, din comuna Făurei, încătuşat de poliţişti, în ziua de 2 iulie, pentru lovire sau alte violenţe, după ce i-a scos ochiul unui vecin (44 de ani) înţepându-l cu furca în faţă, a fost arestat preventiv de Judecătoria Roman, la sfârşitul săptămânii trecute. Aşa cum am relatat în ediţia de weekend, agresiunea s-a petrecut pe 24 iunie, când cei doi, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, s-au întâlnit, s-au luat la ceartă, iar agresorul a lovit victima cu furca pe care o avea la el. Unul din coarnele uneltei i-a intrat în ochi şi a ajuns până în cutia craniană. După agresiune, victima a ajuns la Spitalul Municipal de Urgenţă, iar ulterior a fost transferată la o unitate medicală din judeţul Iaşi. Poliţiştilor le-a luat câteva zile să afle ce s-a întâmplat, iar după ce au adunat probe l-au reţinut pe agresor, plasându-l apoi după gratii. În funcţie de constatările medicilor legişti, încadrarea juridică a faptei ar putea fi schimbată în vătămare corporală (gravă) sau chiar tentativă de omor. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Monstrul din Ţibucani

Individul care, în seara de 28 august, a intrat...

Două hectare făcute scrum de la o ţigară

La sfârşitul săptămânii trecute, pompierii şi voluntarii au intervenit...

Infractor rutier încătuşat

Cristian Andrei Nistor, în vârstă de 45 de ani,...