Răsturnat cu maşina

Data:

În seara de 13 aprilie, la ora 18.30, a avut loc un grav accident de circulaţie, în satul Rotunda (al comunei Doljeşti), în urma căruia o persoană a fost rănită. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 44 de ani (din Adjudeni/Tămăşeni), care conducea un BMW pe un drum pietruit (care nu intră în categoria căilor publice) şi care, din motive ce urmează a fi stabilite, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu autoturismul pe câmpul din apropiere. La locul evenimentului au intervenit pompierii romaşcani, cu autospeciale de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Şoferul, prins între fiare, a fost scos de militari şi transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, în stare de inconştienţă. Evident, el nu a putut fi testat pentru a se stabili dacă se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Oamenii legii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Comunicat de presă

Camion cu ţevi răsturnat

Ieri dimineaţă, în comuna Săbăoani, a avut loc un...

Accident provocat de un şofer de 89 de ani

Marţi dimineaţă, la ora 8, în Turtureşti (comuna Girov),...