O săptămână cu spectacole la Târgul de Crăciun

Data:

Sfârşitul de săptămână vine cu noi surprize muzicale pregătite de organizatorii Târgului de Crăciun de la Curtea Domnească din Piatra-Neamţ. Sâmbătă, 29 decembrie, începând cu ora 18, va avea loc un spectacol susţinut de un grup de elevi şi profesori ai Liceului de Artă „Victor Brauner“, urmaţi de solistele locale Mara Elena Matasă şi Teodora Sava; seara se va încheia cu un recital oferit de îndrăgita Oana Radu. Duminică, distracţia va continua cu recitalurile a două tinere artiste din Piatra-Neamţ – Teo Răchieru şi Ionela Mardare, după care pe scenă va urca Hevito. Şi în prima seară a anului 2019 (1 ianuarie), atmosfera pe platoul de la Curtea Domnească va fi animată. De această dată va fi o seară de folclor, amfitrionii fiind membrii ansamblului folcloric „Codrii Neamţului“. A doua zi, pe 2 ianuarie, tot de la ora 18, pe scena de la turn vor urca Ştefania Andone şi Alessia, iar pe 3 ianuarie – Denisa Asimine şi Dya. Vineri, 4 ianuarie, la Târgul de Crăciun va concerta Claudia Pavel, iar ultima zi a târgului (5 ianuarie) va fi rezervată ansamblului folcloric „Floricică de la munte“ al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“.

(R.C.)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Zdrobit de copacul pe care îl tăia

Un bărbat (45 de ani) care tăia copaci în...

Infractor rutier trimis la puşcărie

Vijai Antoni Hălăngescu (zis „Vijarol“), în vârstă de 31...