Accident cu trei victime în intersecţia de la Căciuleşti

Data:

Neacordarea de prioritate a dus la producerea unui grav accident rutier, în seara de 28 mai, pe DN 15D, în comuna Girov, la intersecţia cu Căciuleşti (zonă în care au loc frecvent astfel de evenimente).

Poliţiştii au stabilit că un băcăuan de 41 de ani conducea un SUV Hyundai (înmatriculat B-75-MLA), dinspre Văleni către Roznov, şi a intrat în intersecţia cu drumul naţional fără să dea prioritate. În acel moment a fost izbit de un BMW (NT-86-YMA) la volanul căruia se afla un pietrean de 30 de ani, având-o ca pasageră pe o concitadină de 56 de ani. BMW-ul circula dinspre municipiul Roman. SUV-ul a fost izbit lateral-stânga, s-a rotit, a fost din nou lovit în partea laterală-dreapta, după care ambele maşini au ajuns în şanţul de pe sensul opus de mers, cu SUV-ul suspendat pe capota BMW-ului.

Coliziunea a dus la rănirea celor doi conducători auto, a soţiei (40 de ani) şoferului băcăuan şi a copilului acestora, de 10 ani. Victimele au fost scoase din maşină de pompierii de la Descarcerare, ulterior fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Din fericire, copilul a scăpat doar cu câteva contuzii, el făcând un atac de panică. Oamenii legii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Din cauza evenimentului, circulaţia rutieră în zonă s-a desfăşurat cu greutate, vreme de aproximativ o oră.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Maşină avariată de tencuiala unei clădiri

Mai multe bucăţi bucăţi de tencuială desprinse de pe...

Dispărută de 13 ani

Maria Anghel, în vârstă de 68 de ani, din...