Ţeavă de gaz fisurată cu Duster-ul

Data:

Ieri după-amiază, pe la ora 12, în comuna Săvineşti a avut loc un uşor accident rutier în urma căruia ţeava de alimentare cu gaz metan a unei case a fost crăpată de o şoferiţă care a pierdut controlul maşinii. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că femeia, în vârstă de 53 de ani, din judeţul Bacău, conducea o Dacia Duster (înmatriculată B-65-AEA şi inscripţionată OMV „Petrom“), a scăpat volanul din mâini, iar vehiculul a ieşit de pe partea carosabilă şi a intrat prin două garduri ale unei locuinţe de pe strada Chimiei.

Coliziunea  a dus la stricarea gardurilor, ruperea unui hidrant şi avarierea ţevii de gaz. Drept urmare, pe lângă poliţişti şi asistenţi medicali, la locul evenimentului au intervenit şi cinci         subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra-Neamţ, care au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor. Ulterior, a sosit şi o echipă de la Delgaz Grid care a remediat avaria produsă. Şoferiţa a refuzat să fie transportat la spital însă, ulterior, la insistenţele oamenilor legii, a fost de acord şi a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Se pare că femeia băuse prea multă cafea şi, de la căldură, i s-a făcut rău. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Patronul unei firme de transport – traficant de persoane

Zilele trecute, poliţiştii de investigaţii criminale, în urma cooperării...

Impact cu TIR-ul

Miercuri după-amiază, în comuna Secuieni, a avut loc un...

Intreruperi Neamt 12.11.2026

Fostă contabilă a Primăriei Mărgineni a scăpat de arest

Diana Anda Corchez (fostă Grancea), în vârstă de 35...