Aşteptată cu mult interes şi cu mai multe speranţe, întâlnirea directorilor şcolilor din Neamţ cu ministrul Educaţiei – Sorin Cîmpeanu, la care, în paranteză fie spus, presa nu a avut acces, s-a încheiat în coadă de peşte. Directorii, cărora bugetele alocate nu le ajung decât până în luna octombrie, se văd nevoiţi să mai taie din cheltuieli prin desfiinţarea a 280 de norme – mai ales în zona didactică auxiliară şi nedidactică. Sperau că poate ministrul îi va lumina sau le va oferi soluţii alternative disponibilizării de personal, însă nu a fost aşa. „El a vorbit, noi am ascultat. Concluzia a fost cam ceva de genul «descurcaţi-vă, că ministerul nu are cum vă ajuta». S-a pus accent pe faptul că e musai să ne încadrăm în limitele bugetare aprobate, deoarece nu se ştie dacă va putea fi făcută o rectificare către sfârşitul anului. Am vorbit cu mulţi colegi, şi toţi mi-au confirmat că banii le ajung doar până în luna octombrie. Asta înseamnă aproape un trimestru descoperit financiar“, ne-a povestit unul dintre directorii dezamăgiţi de rezultatul întâlnirii cu ministrul.
Care ministru a recunoscut mai apoi, şi la întâlnirea cu presa, că banii promişi salariaţilor din învăţământ ca urmare a semnării acelui protocol preelectoral cu confederaţiile sindicale reprezintă tot ceea ce pot oferi guvernanţii în acest an. Este vorba despre creşte-rile salariale de cinci procente pentru personalul didactic, în lunile martie şi septembrie, despre creşterile salariale pentru perso-nalul nedidactic, respectiv plata diferenţelor salariale câştigate în instanţă şi neachitate în decembrie 2014. (Liviu ILIE)



