CSM şi-a motivat decizia: Budăi şi Olteanu excluşi pentru poliţele plătite colegilor

Data:

 

l motivarea CSM în cazul sancţionării celor doi procurori bicăjeni arată cât de mult au dăunat cei doi soţi sistemului judiciar nemţean l ei au încercat să trimită în boxa acuzaţilor mai mulţi colegi de breaslă doar ca să se răzbune

Motivarea oferită de judecătorii Consiliului Superior al Magistraturii  în cazul deja vestit al procurorilor de la Bicaz, Daniela Olteanu şi Vlad Mihai Budăi, este una care ar pune pe gânduri mulţi oameni din sistem.

Faptele pe care le-au constatat inspectorii judiciari şi care i-au determinat să propună excluderea din magistratură a procurorilor nemţeni cantonaţi la Bicaz s-au petrecut pe perioada mai multor ani şi au vizat, în special, răzbunări îndreptate împotriva altor colegi magistraţi.

O bună parte dintre cazurile relatate în motivarea curţii sunt în legătură cu cercetările şi încercările de a pune sub acuzare mai mulţi judecători care au lucrat la Judecătoria Bicaz. Pentru a ajunge la rezultatele sperate, cei doi soţi procurori au „trimis adrese pe care le-au redactat şi semnat în nume propriu şi în locul prim-procurorului de la Bicaz“ şi le-au trimis la Judecătoria Bicaz sau la Tribunalul Neamţ. Toate acestea au avut drept urmate „înfrângerea principiului controlului ierarhic“.

În motivare se face menţiune şi la un caz mai special, în care procurorii sancţionaţi au chemat în mai multe rânduri la audieri grefiere de la Judecătoria Bicaz, pe care le-au acuzat de comiterea unor fapte de fals şi uz de fals în înscrisuri.

De altfel, cazul a fost prezentat în Realitatea Media în luna august 2013 atunci când la Poliţia Bicaz se afla în derulare o anchetă în care erau audiate, cu repetiţie, două grefiere de la Judecătoria Bicaz, într-un dosar ce priveşte fapte ce s-ar fi petrecut în 2004, şi care, chiar dacă ar fi fost dovedite, ar fi prescrise de mult, legea prevăzând în acele cazuri un termen de prescriere de 5 ani.

Dosarul chiriilor judecătorilor de la Bicaz

Mai exact, în 2012, Parchetul Bicaz a deschis un dosar penal pe numele a două grefiere care lucrau la instanţa din aceeaşi localitate, cerând poliţiştilor să efectueze cercetări privind faptele de fals şi uz de fals în înscrisuri. Este vorba de câteva contracte de chirie încheiate între cele două grefiere şi mai mulţi judecători debutanţi, care nu aveau unde locui în Bicaz şi care au închiriat locuinţe. Plata acestor chirii era decontată de Tribunalul Neamţ.

Vlad Mihai Budăi încearca să demonstreze că acele chirii au fost decontate fictiv şi că judecătorii nu ar fi locuit nicicum în casele închiriate şi a determinat poliţiştii să audieze una dintre grefiere. Poliţia a trimis acestuia lucrarea concluzionând că faptele nu subzistă şi a solicitat neînceperea urmăririi penale. Procurorul nu a renunţat şi a retrimis dosarul la Poliţie, adăugând pe lista celor ce trebuie audiaţi o altă grefieră. Poliţia a dispus neînceperea urmăririi penale în toate cazurile, dar cei doi procurori au continuat, în nume propriu să ceară informaţii de la mai multe instituţii.

Mai exact au solicitat Tribunalului Neamţ adresele de domiciliu pentru 4 judecători şi hotărârile prin care s-a stabilit cuantumul sumelor pe care aceştia le-au primit pentru decontarea chiriei.

În motivare, unul dintre martori, un agent şef de la Poliţia Bicaz, a declarat că cei doi soţi i-au cerut să „facă un raport de investigaţii“ din care să rezulte dacă un anumit judecător ar fi locuit la o anumită adresă într-o anumită perioadă.

Poliţistul a primit răspuns şi văzând că este vorba de judecători şi-a declinat competenţa către Curtea de Apel Bacău, instanţă care a infirmat cauza. Toate aceste demersuri plătite din banii publici au fost făcute în urma unei sesizări nesemnate şi neasumate.

Excluşi din magistratură

După ce au fost sancţionaţi de două ori de magistraţii Consiliului Superior al Magistraturii, soţii Vlad Budăi şi Daniela Olteanu, procurori la Parchetul Bicaz, încearcă să obţină anularea „pedepselor“ primite pe linie disciplinară. Cei doi au fost excluşi din magistratură.

Procesul pe care l-au deschis în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară se află în faza prealabilă judecăţii la Completul de 5 judecători de la ÎCCJ, şi are un termen stabilit pentru data de 26 ianuarie 2015.

Pe data de 25 noiembrie CSM a decis să aplice, pentru a doua oară, sancţiunile cele mai drastice prevăzute de lege împotriva procurorilor Mihai Vlad Budăi şi Daniela Olteanu, care au fost judecaţi pentru abateri disciplinare grave săvârşite în timpul în care au fost în activitate la Parchetul Bicaz.

Procesul de la CSM s-a desfăşurat în urma verificărilor efectuate de inspectorii judiciari asupra activităţii profesionale a celor doi procurori de la Bicaz. „În temeiul prevederilor art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Secţia pentru procurori a aplicat domnului Budăi Mihai Vlad, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, sancţiunea disciplinară constând în «excluderea din magistratură», pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) şi t) teza I din acelaşi act normativ – «nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente» şi «exercitarea funcţiei cu rea-credinţă…»“, se precizează în comunica-tul de presă transmis de CSM.

De asemenea, Secţia pentru procurori a aplicat Danielei Olteanu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, sancţiunea disciplinară constând în

„excluderea din magistratură“.

Cei doi procurori fuseseră deja sancţionaţi pentru fapte similare, în luna iulie a acestui an. Atunci Vlad Mihai Budăi a fost exclus din magistratură, în urma unei decizii luate în unanimitate de magistraţii Consiliului Superior al Magistraturii, iar soţia sa, Daniela Olteanu a fost suspendată pentru o perioadă de şase luni.

(Alex NECHITA)

1 COMENTARIU

  1. Acestia 2 sunt mizilic ,pe langa Altii ,numai departe acu cateva minute se prezenta la TV cazul lui GREBLA TONI ,nu procuror ci JUDECATOR la CCR ,care ptr un telefon ,gratuit,2 rochii, o gioarsa de auto, a dat cu piciorul la slujba lui ,nu mai amintim cazul BICA ! celebru de acum . DACA cineva se uita atent ,la procurorii ce lucreaza in NEAMT ,cu mici exceptii ,SEFI PRIM PROVUROR ,varsta celor mai multi se cifreaza intre 28 41 ani ,DECI tineri ,supusi TENTATIILOR .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Maşină avariată de tencuiala unei clădiri

Mai multe bucăţi bucăţi de tencuială desprinse de pe...

Dispărută de 13 ani

Maria Anghel, în vârstă de 68 de ani, din...