Colegiul „Calistrat Hogaş“ a reuşit a lovitură de imagine

Data:

Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“ a reuşit o importantă lovitură de imagine, vinerea trecută, fiind sigura unitatea de învăţământ vizitată de minstrul educaţiei – Liviu Marian Pop, care s-a aflat pentru aproape 24 de ore în Neamţ. Acest fapt este subliniat de conducerea colegiului.

„Vizita, care a durat o oră şi jumătate, a fost foarte densă şi a cuprins o întâlnire cu echipa managerială a colegiului, o discuţie cu lideri ai elevilor (preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor – Mihai Grădinariu, reprezentantul elevilor în Consiliul de Administraţie – Diana Liciu şi vicepreşedintele Consi-liului Judeţean al Elevilor – Ariana Suduc), o întâlnire interactivă cu corpul profesoral, o întrevedere cu o parte din elevii implicaţi în ultimele proiecte europene şi un tur al instituţiei în cadrul căruia s-a remarcat ambientul plăcut dar şi standardul înalt de calitate a bazei materiale. La finalul vizitei sale, domnul ministru a aşternut câteva gânduri în Cartea de Onoare a colegiului, adresând felicitări elevilor şi colectivului didactic pentru tot ceea ce au făcut şi fac pentru creşterea prestigiului învăţământului românesc, urându-le succes şi pe viitor“, se arată într-un comunicat de presă.

Pe parcursul vizitei la „Calistrat Hogaş“, ministrul Educaţiei a fost însoţit de consilierul personal – profesor dr. Răducu Popescu, de profesor dr. Viorel Stan – inspector şcolar general, şi de profesorul Ioan Milea – inspector şcolar general adjunct.

Totodată, oficialul bucureştean a fost însoţit de prefectul Vasile Panaite.

(Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Maşină avariată de tencuiala unei clădiri

Mai multe bucăţi bucăţi de tencuială desprinse de pe...

Dispărută de 13 ani

Maria Anghel, în vârstă de 68 de ani, din...