Deficit uriaş de specialişti la Spitalul Judeţean

Data:

l cea mai mare unitate sanitară din judeţ funcţionează cu un deficit de 980 de medici, asistenţi şi infirmiere faţă de normativ şi cu 225 mai puţini faţă de posturile aprobate l cea mai afectată este secţia Cardiologie, care funcţionează cu mai puţin de jumătate de personal faţă de cât prevede organigrama

 

2015 ne-a prins cu spitalele golite de specialişti. În multe secţii ale spitalelor, activitatea ar fi blocată dacă n-ar exista medici pensionari ori medici rezidenţi dispuşi să-i îngrijească pe bolnavi. Gărzile sunt acoperite cu greu, aşa cum se întâmplă inclusiv la Spitalul Judeţean de Urgenţă. La concursurile organizate de conducerea unităţii sanitare nu s-a prezentat mai nimeni, motiv pentru care sunt secţii unde medicii fac faţă cu greu, fiind mult mai puţini decât ar trebui. De pildă, secţia Cardiologie funcţionează cu 6 medici faţă de 14 cât prevede organigrama. De suferinzii internaţi, pe lângă medicii existenţi, mai au grijă medicii pensionari care nu s-au retras din activitate.

În prezent sunt doi medici pensionari, unul care profesează în baza unui contract de prestări servicii, altul cu contract pe o perioadă determinată de 3 ani. Conducerea unităţii sanitare a reuşit să aducă un nou medic pentru efectuarea gărzilor, încheind în acest sens un contract cu un medic rezident din Roman, acesta începând activitatea de miercuri – 14 ianuarie, în urma promovării examenului de specialitate în octombrie 2014.

„Va fi prima gardă pe care o va face noul medic. Era neapărat nevoie pentru a nu se destabiliza activitatea. Noi medicii nu ne ocupăm doar de pacienţii internaţi, ci oferim şi consultaţii în ambulatoriu şi consulturi inter secţii. Nici un pacient nu poate fi operat, indiferent de tipul intervenţiei, fără a fi văzut de un medic cardiolog, fără aviz cardiolo-gic. Este nevoie constant de cardiologi la Unitatea de Primiri Urgenţe şi în celelalte secţii pentru a se stabili un diagnostic complet. Din acest motiv, fiind puţini la număr, facem faţă cu greu numărului mare de prezentări dar şi acoperirii gărzilor. Ne bucurăm că în această săptămână ni se alătură o nouă colegă“, a spus dr. Carmen Martin, medicul şef al secţiei Cardiologie. Lipsă de personal există şi în secţiile Psihiatrie, Unitatea de Primiri Urgenţe, Radiologie şi Chirurgie Infantilă pentru care conducerea unităţii sanitare a scos la concurs 7 posturi de medici, examenul în aceste specialităţi având loc, la data de 1 februarie.

În cea mai mare unitatea sanitar din judeţ există un deficit de 980 de medici, asistenţi şi infirmiere faţă de normativ şi 225 faţă de numărul de posturi aprobate.

Concret, potrivit ec. Carmen Moroşanu, şefa Serviciului Resurse Umane de la SJU, la data de 31 decembrie 2014 situaţia era următoarea: normativul spitalului era de 2.430, numărul posturilor aprobate – 1.675, iar posturi ocupate – 1.450.

De când procedura de obţinere a documentaţiei s-a simplificat, la Direcţia de Sănătate Publică sosesc, zilnic, două sau trei cereri pentru obţinerea certificatului de conformitate în baza căruia cadrele medicale pot profesa în străinătate. Salariile mici din sistem determină din ce în ce mai mulţi medici şi asistenţi să plece din spitalele din judeţ, ceea ce va duce la un deficit şi mai mare de personal.

(Maria NISTOR)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Maşină avariată de tencuiala unei clădiri

Mai multe bucăţi bucăţi de tencuială desprinse de pe...

Dispărută de 13 ani

Maria Anghel, în vârstă de 68 de ani, din...