Fotbal – Meci de pregătire: Aerostar Bacău – CSM Roman 2-0 (0-0)

Data:

l pentru gazde a marcat Vraciu (84 şi 88)

CSM Roman, singura gupare nemţeană participantă în campionatul intern de Liga a III-a, a disputat ieri dimineaţă un nou meci din programul testelor de pregătire al pauzei competiţionale. „Joc bun spre foarte bun!“, au caracterizat reprezentanţii echipei romaşcane prestaţia propriilor favoriţi în duelul cu viitoarea colegă de serie, Aerostar Bacău. Partida de vineri a fost găzduită pe terenul bazei sportive „Letea“ din Bacău. „Aviatorii“, care l-au adus pe localnicul Cristi Popovici pe banca tehnică în locul pietreanului Mihai Ionescu, au marcat golurile victoriei în ultimele cinci minute ale disputei, atunci când prospeţimea băcăuanilor a fost hotărâtoare. Exceptând jocul din ultimele minute, echipa nemţeană a dominat partida de pregătire la capitolul ocazii de gol. „La pauză, dacă scorul era de 3-0 în favoarea noastră, nu mira pe nimeni“, comentau oficialii din staff-ul CSM-ului romaşcan. Diriguitorii echipei sunt convinşi că grupul jucătorilor de acum prezintă un plus valoric faţă de cel din sezonul precedent. 26 august este data programată pentru startul noii ediţii de campionat, 2017-2018 în Liga a III-a, eşalon unde CSM Roman va fi repartizată tot în cadrul seriei I. În meciul de pregătire de ieri cu Aerostar Bacău, antrenorii Gabi Ţapu şi Iosif Susanu au început cu următoarea formulă: Băiceanu – Florean, M. Marin, Grigore, V. Mocanu – Brăescu, Popa – Dutciuc, Aeroaiei, Neţbai – C. Ţapu. Au mai fost utilizaţi: Bicleanu, A. Mocanu, Petrila, D. Marin, Chirilescu şi Crăciun. (Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Comunicat de presa

O camionetă a luat foc în mers

Din cauza unui scurtcircuit la un cablu electric defect,...

Pescari amendaţi

În ziua de 14 aprilie, poliţiştii Biroului Judeţean Transporturi...

Intreruperi Neamt 17.04.2026