Profesoara care a făcut sex cu un elev – plasată în arest domiciliary

Data:

Crinela Marc, profesoara de limba română de la Seminarul Teologic din Piatra-Neamţ, încarcerată de judecătorii pietreni pentru „act sexual cu un minor în formă continuată“, a fost plasată în arest domiciliar, vineri seară (17 februa-rie), de către Tribunal. Decizia a fost luată după ce avocatul femeii a contestat măsura arestării luată pe 15 februarie de instanţa de sub Pietricica, iar Tribunalul a admis contestaţia.

După cum am mai relatat, profesoara a ajuns în atenţia oamenilor legii pentru că a avut relaţii intime cu Marius Săndulache, un elev de la Seminarul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, de loc din comuna Mărgineni, care în noiembrie anul trecut s-a sinucis, aruncându-se în apa râului Bistriţa.

Faptul că profesoara este însărcinată în şase luni s-ar putea să fi cântărit mult în luarea deciziei de eliberare din arest. Hotărârea Tribunalului de înlocuire a încarcerării cu arestul domiciliar este definitivă. (M. SAVA).

1 COMENTARIU

  1. Solutia pentru prevenirea acestor drame, datorate ,,iubirilor sau relatiilor neacceptate de societate,, este infiintarea bordelurilor, unde fiecare nebun sa-si descarce incarcatura boaselor si sa se racoreasca linistit, cu o duduitza in jacuzzy ori sub dus! Nu in albia Bistritei! Nu este primul caz de acest gen! Si nu sunt deacord sa spurce pastravii!
    Recomand parintilor sa-si conduca odraslele in astfel de locatii atunci cand observa excesul de hormoni! Nu vor mai fi nici violuri, incest-uri sau iubiri fasaite despre care vorbiti! Sa fim seriosi!
    In PARLAMENT se aude?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Etajul unei case din Roznov s-a făcut scrum

Un coş de fum neprotejat a dus la izbucnirea...

Tinere rănite într-o maşină care s-a răsturnat

În seara de 27 aprilie, în satul Sabasa (al...

Motociclişti instruiţi de poliţişti

Poliţiştii Serviciului Rutier au organizat, duminică, o întâlnire cu...