Transportatorii de mărfuri, controlaţi de poliţişti

Data:

Joi dimineaţă, în intervalul orar 3-8, poliţiştii romaşcani ai Biroului Rutier şi cei ai Biroului de Investigaţii Criminale, alături de colegii lor de la Serviciul de Investigaţii a Criminalităţii Economice, au acţionat pentru reducerea accidentelor cauzate de încălcarea normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă.

În cadrul acţiunii, au fost verificate 30 de autovehicule destinate transportului de marfă. În urma neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 25.000 de lei. Dintre acestea, patru au fost pentru nerespectarea timpilor de odihnă şi utilizarea tahografelor, iar trei pentru nerespectarea prevederilor în domeniul transportului în regim de taxi şi de închiriere. De asemenea, două amenzi au fost date la încăklcarea regililor stabilite prin starea de urgenţă, în contextul pandemiei de Covid-19 şi alte două pentru alte abateri rutiere.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Anunt ITM

„ Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț, cu sediul în...

Judecat pentru trafic de droguri

Procurorii au finalizat cercetările şi l-au pus sub acuzare...

Alertă la spital

Joi după-amiază, un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului...