Este ştiut faptul că, în ultimele luni, mai multe sectoare de drum din judeţ s-au transformat în şantiere, intrând într-un amplu proces de reabilitare. Pentru că sezonul rece se apropie, autorităţile fac un prim raport al lucrărilor care s-au derulat până în prezent. Astfel, potrivit preşedintelui Consi-liului Judeţean o parte din tronsoanele pe care intervin cei de la Compania de Drumuri Naţionale sunt încă în lucru, iar o parte au fost deja reabilitate.
„În ceea ce priveşte segmentul de drum Bicaz – Lacu Roşu, cei de la Drumuri Naţionale l-au reabilitat până la Fabrica de ciment; dacă vremea va ţine, sperăm să finalizeze anul ăsta, dacă nu cu siguranţă, în primăvară vor termina lucrarea, până la limita cu Harghita. Cât priveşte segmentul de Drum Naţional de la Poiana Largului spre Broşteni, acolo sunt două sau trei porţiuni pe care nu s-a intervenit încă; acestea sunt în faza de licitaţie, întrucât soluţia tehnică ce se pretează era alta (fiind beton dedesubt). Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul director de la Drumurile Naţionale, acesta speră ca în cel mai scurt timp să adjudece licitaţia unor constructori, şi dacă vremea ţine, să intervină imediat şi să termine şi acel segment“, a declarat preşedintele Ionel Arsene.
În ultimele săptămâni, în atenţie a fost şi tronsonul de drum de la Poiana Largului înspre Pipirig; autorităţile anunţă că aici lucrările s-au finalizat de curând; la fel şi cele făcute la intersecţia de la Girov, de această dată de Consiliul Judeţean.
„Era un punct extrem de periculos în ceea ce priveşte traficul rutier şi eu cred că începând din momentul acesta nu o să mai avem parte de evenimente neplăcute acolo. Mai avem două – trei intersecţii la fel de periculoase în judeţ, şi acestea fiind în atenţia noastră“, a mai spus Ionel Arsene.
Tot în această perioadă echipele SC Drupo lucrează la podul de la Tupilaţi, unde se încearcă devierea râului Moldova, pentru a putea reabilita malul drept.
În cazul drumurilor comunale, acestea urmează să primească finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru a putea intra în reparaţii capitale, mai spun şefii de la judeţ.
(Roxana ZAHARIA)
Va rugam sa intrebati cand se toarna covor asfaltic pe drumul Bicaz –Poiana Teiului. ???
Acest drum este peticit ..f denivelat.. . circulatia cu masini propietate este anevoioasa si le stricam . Peisajele sunt insa de o frumusete rara.. Masivul Ceahlau si lacul de acumulare pot atrage multi turisti in zona .. De aici si pensiunile pot supravietui..
S-a stricat de la tirurile incarcate cu lemn …
Poate companiile care fac exploatari foriestiere sa fie puse la o cota parte la refacerea drumului..
De acord cu Maria !!!
Pe ruta P -Neamt-Bicaz se circula ca pe aratura de ani de zile,ca si pe ruta Bicaz Lacul Rosu cu unele mici exceptii.La Vaduri a fost strangulata calea rutiera dar nu se vede nici o miscare de citeva luni.Ce fac cei de la drumuri? bine ca au montat camere de supraveghere in puncte forte ca sa ne poata taxa cu rovinietele,in rest noi ramanem cu costurile reparatiilor,si cu riscurile de accidente la tot pasul..