Acasă Cultura Scrierea pe cărămida Hârtiei

Scrierea pe cărămida Hârtiei

506
0
DISTRIBUIȚI

Scriu acum pe cărămida hârtiei. Pe cărămida istoriei: La Biblioteca mănăstirii Neamţu am răsfoit şi cetit scrieri pe papirus şi pe pergament. Foşneau sub degete şi mă temeam să nu se sfarme. În antichitate documentele se scriau pe cărămida moale care apoi se ardea în cuptor.

M-am gândit că sunt un zid de cărămizi. Sfântului Roman Melodul i-a fost dat în vis de către înger să mănânce un sul de hârtie. A doua zi a cântat la prima vedere, în amvonul bisericii, condacul Naşterii Domnului „Fecioara astăzi…“ Mă gândeam că poţi mânca mâncarea odată cu cuvintele. Cum se face în trapeza mănăstirilor când călugării servesc masa iar unul din ei, rânduit, citeşte din „Vieţile Sfinţilor“ sau din „Scriptură“. „Cartea cuvintelor bune de mâncat sau bucătăria ca parabolă teologică“ este o excelentă carte scrisă de Ruben Alves şi tradusă la noi de Ioan Ică jr. la Deisis, Sibiu.

Poţi să fii mâncat de hârtie sau la rândul tău să mănânci hârtia. Să-ţi înghiţi cuvintele. Când eşti mâncat de hârtie, există pericolul grafomaniei (maculaturii), eşti consumat de ea. Scrierea de dragul scrisului ca şi vorbirea de dra-gul vorbitului.

Atunci când cumpăr sau primesc o carte, primul gest devenit reflex de-acum, este să o miros, să o mângâi şi să o sărut. Ca pe o pâine. Şi aşa şi este pentru că pe ea este aşezat ca pe un ştergar, pâinea Cuvântului sau Cuvântul-Pâine. De aceea pâinea nu se aruncă pentru că e Chipul lui Dumnezeu, e Faţa Lui. La fel şi Cuvântul scris, Cartea, hârtia scrisă nu se aruncă…

Am văzut lângă tomberoanele de gunoi, zeci şi zeci de cărţi aruncate. M-am apropiat cu sfială şi am citit titlurile: erau cărţile copilăriei şi-ale tinereţii: „Winnetou“, „Robin Hood“, „Old Shatterhand“, „Cavalerii Pardaillan“, „Ultimul mohican“, „Cireşarii“, „Copiii căpitanului Grant“ etc. M-am întristat. Zăceau aruncate ca nişte trupuri de copii în pieile goale. Episodul s-a repetat şi în altă zi şi în alt loc.

Pentru o carte citită, considerată a fi „duşmănoasă orânduirii socialiste“ puteai face ani grei de închisoare (vezi cazul Petre Ţuţea arestat pentru că citea „Republica“ lui Platon); multor cărţi de mare valoare literară sau de patrimoniu li s-a dat foc; au ars înghiţite de flăcări mii şi mii de exemplare: Biblii, traduceri, compendii, dicţionare, literatură română, literatură universală, poezie, carte religioasă, tratate ştiinţifice, geografie etc. Erau considerate „dăunătoare formării omului nou“. Alteori se făceau percheziţii drastice la domiciliu şi era devastată toată casa în căutarea acelor cărţi. Puterea pe care o avea cuvântul tipărit pe hârtie era uriaşă. De aceea se temeau comuniştii. S-a plătit aşadar cu jertfă şi sacrificiu curajul de a tipări, de a vorbi, de a scrie, de a trimite lumii prin şi pe hârtie mesajul unui popor oprimat ţinut în foame, frig şi frică mai bine de cincizeci de ani.

Hârtia cunoaşte şi ea convulsiile şi avatarurile ei: de la pagina abecedarului care la litera R este perforată  de-atâta exerciţiu cu degetul arătător, până la soarta hârtiei (cartonului) de desen pentru acuarelă, acrilice sau ulei; de la hârtia de turnesol a chimiştilor şi până la hârtia fotografică pe care e imortalizată lumina şi milionimea de secundă a istoriei bucuriei, hârtia pleacă într-o teribilă aventură supusă timpului şi vitregiilor vremii.

La fel de expusă şi perisabilă este hârtia de scris pe pielea căreia ne scriem în nopţi şi zile cuvintele vieţii. Cu nimic mai prejos este hârtia de ziar unde citim articolele şi ştirile culturale sau cotidiene. Supusă şi ea îmbătrânirii şi îngălbenirii. Precum toamna când se scutură frunzele din copaci.

Şerveţelul de hârtie sau batistele de hârtie sau hârtia igienică au şi ele soarta şi utilitatea lor: lacrimile şi broboanele de transpiraţie, precum picăturile de ploaie… şi să nu uităm de şerveţelul alb de la masă pe care ne scriem adesea adresa şi telefonul.

Aşadar, dragă Cornel Miftode, prietenia care ne leagă de foarte mulţi ani e scrisă pe hârtia fotografică pe de o parte, iar pe de altă parte pe hârtia de scris a Cuvântului. Încât îţi mulţumesc că te-ai gîndit la mine şi mi-ai propus să-mi înghit cuvintele şi să mă las devorat de hârtie. Te felicit pentru editarea cărţii-album „Adolph Chevallier…“ şi aştept noi provocări în minunata aventură a hârtiei, Pâinea Cuvântului care miroase a Veşnicie, a busuioc şi flori de câmp. Când eram copil, puneam între filele cărţilor pe care le citeam, la presat, ghiocei sau flori albastre de viorele. Le regăsesc astăzi cu duioşie după zeci şi zeci de ani uscate de timp şi istorie.

Dorin PLOSCARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.