Şapte persoane izolate după ruperea unui podeţ la Piatra Şoimului

Data:

Mai multe persoane au rămas complet izolate după ce viitura de sâmbătă a rupt podeţul care era singura cale de acces peste pârâul Iapa, în satul Neguleşti (al comunei Piatra Şoimului). Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) „Petrodava“, a fost vorba despre patru familii (din trei gospodării), printre victime aflându-se un bătrân în vârstă de 80 de ani şi un bebeluş.

La faţa locului s-au deplasat echipajele IJSU, după ce familia în care se află sugarul a sunat la 112 pentru a-i ajuta să părăsească locuinţa. S-a intervenit cu o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, altă maşină complexă şi un autoturism de serviciu.

„Pompierii, cu ajutorul autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, au trecut pe malul drept al pârâului Iapa şi au dus pâine şi lapte praf. Toate persoanele izolate au refuzat evacuarea din gospodării. Misiunea a avut un grad ridicat de risc deoarece deplasarea peste pârâu s-a făcut pe sub o linie electrică de medie tensiune şi exista riscul formării unui arc electric“, a declarat locotenentul Irina Popa, purtător de cuvânt al IJSU.

(Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Anunt ITM

„ Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț, cu sediul în...

Judecat pentru trafic de droguri

Procurorii au finalizat cercetările şi l-au pus sub acuzare...

Alertă la spital

Joi după-amiază, un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului...