Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident rutier, ieri după-amiază, la ora 13, pe DN 15, în satul Călugăreni (al comunei Poiana Teiului). Poliţiştii au stabilit că un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Ceahlău, conducea o maşină, a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat într-o râpă. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii Gărzii de Intervenţie 2 cu o autospecială pentru descarcerare şi SMURD-ul. Şoferul, rămas blocat între fiare, a fost scos de militari, asistat de paramedici şi de un doctor aflat în trecere prin zonă, iar apoi preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă care venea de la alt caz şi transportat la spital. Concutătorul auto, care nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, urmează să fie sancţionat contravenţional.
(Mihai SAVA)