Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) cedează, cu titlu gratuit, un câine în vârstă de aproape doi ani, din rasa ciobănesc german, care trebuia să fie folosit la patrulare şi/sau intervenţie. Conform IJP, „cu ocazia evaluărilor aptitudinilor pentru dresaj, comisia de specialitate a Centrului Chinologic Sibiu a constatat la acest exemplar că nu prezintă evoluţie în dresaj, manifestând reacţii de frică faţă de grupuri de persoane şi la intrarea în încăperi“.
Cei interesaţi de preluarea căţelului trebuie să trimită o sesizare în acest sens, pe adresa de e-mail a IJP, până la data de 23 ianuarie, ora 12. Vizionarea patrupedului se poate face la sediul IJP. „Solicitanţii trebuie să facă dovada că deţin mijloace financiare pentru a oferi condiţiile impuse de legislaţia privind protecţia animalelor, au afinităţi pentru creşterea animalelor şi deţin condiţii de adăpostire, creştere şi îngrijire a căţelului“, anunţă IJP.
Doritorii pot obţine informaţii suplimentare la Serviciul Logistic din cadrul IJP, de luni până vineri, între orele 8-14, la numărul de telefon 0233/207000, interior 20244 sau 20231. (Mihai SAVA)



