Plouă prin pasajul de milioane de euro de la Curtea Domnească

Data:

Un exemplu de lucrare rea-lizată în stilul inconfundabil românesc, pe bani mulţi şi prost executată, este pasajul subteran auto de la Curtea Domnească.   Ploaia a ajuns să se infiltreze adânc în pereţii pasajului, aşa că pe alocuri se pot vedea bucăţile de gresie căzută, câte o plintă sărită din cuie şi urme de umezeală pe la colţurile pereţilor. În cele două toalete publice din interiorul pasajului, pereţii au strâns apa ca într-un burete şi pete mari se observă peste tot. S-au format bălţi, de la cum picură din tavan, astfel că pietonii care trec prin interiorul pasajului trebuie să ţină umbrela deasupra capului şi acolo, ca să nu-i plouă în cap. Întreaga lucrare a început să-şi arate viciile de lucru şi materialele proaste folosite încă de acum un an, când tot în urma unor ploi au început să apară infiltraţiile. Acum, problemele           s-au acutizat, dat fiind că nimeni nu a intervenit să repare stricăciunile atunci când au apărut. Pasajul rutier subteran a fost executat de firma Societatea de Construcţii în Transporturi Bucureşti. Pasajul face parte din proiectul de Reamenajare a Curtii Domnesti, investiţie în valoare de 7.200.000 de euro, cu finanţarea asigurată de la Uniunea Europeană.

În mai multe rânduri, condu-cerea societăţii a fost convocată la întâlnire cu reprezentanţii Primăriei Piatra-Neamţ, puşi în temă cu dezastrul de lucrare, dar se pare că aceasta nu a fost deschisă discuţiilor.

„Sunt probleme acolo încă de anul trecut apărute. Lucrarea este încă în perioada de garanţie. Constructorul a fost notificat de primărie, pentru analiza îndeplinirii obligaţiilor contractuale pe care şi le-a asumat, pe perioada garanţiei. Dar timpul de reacţie din partea lui e destul de lung şi din acest motiv suntem în procedură de executare silită a garanţiei de bună execuţie. Vom da unui constructor problema să o analizeze şi să evaluzeze lucrările de reparaţii pe care le vom executa din banii de garanţie“, a declarat primarul Dragoş Chitic.

Pasajul rutier subteran din faţa Primăriei Piatra-Neamţ, ce face legătura cu strada Ştefan cel Mare, a fost deschis traficului rutier în iunie 2012.

(Ioana CALIŢCHO)

2 COMENTARII

  1. HAI ca sunteti exagerati ! curge un pic de apa si e GRAV , mai grav e sa nu se surpe ,ca si daca costa miliarde de euro tot asa era ! CINE mai construieste ceva in ziua de azi care sa si fie trainic , cand azi cu o camioneta ,o betoniera de pus in priza , mulata , 1pikamer un generator, 5lopeti.3tarnacopuri, 2cancioace si mistrii e SC de constructii, mai face o subtantrepriza ,un sarac cu alt sarac care are 1 maistru , 3 ,5 baieti de pe la tara ,care sa treaca vara , la santier stai la vagon ,primesti o masa ,vezi orasu , prinzi o LUCRARE ,,,TURNARE,, si te ai Pricopsit mai gasesti un GASCAN care sa ti semneze si DEVIZU ASTA E ,prost sa fii NOROC sa AI ce vorbiti voi de calitate ,garantii SUNTETI COPII .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Axialul, acoperit de aluviuni după ploile din ultima perioadă

În urma precipitaţiilor abundente din ultima săptămână, unele porţiuni...

Patru ore de luptă cu flăcările la Ion Creangă

Din cauza unui coş de fum deteriorat, în dimineaţa...