Acasă Eveniment Pestă porcină, într-un fond de vânătoare

Pestă porcină, într-un fond de vânătoare

991
0
DISTRIBUIȚI
Wild hogs compete with native wildlife by eating their food sources and actually eating the young when they are immobile on the ground. (File Photo)

Cel mai recent caz de pestă porcină africană (PPA), din judeţ, a fost descoperit, săptămâna trecută, într-un fond de vânătoare, din comuna Agapia, potrivit informaţiilor furnizate de dr. Sorin Ulea, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare. Acesta a explicat, că noul caz de pestă porcină a fost confirmat la un mistreţ vânat, dintr-un fond aproape de Târgu-Neamţ.

„Cazul a fost confirmat pozitiv, focarul fiind stabilit doar pentru fondul de vânătoare. În aceste momente, mai avem active alte două focare, la Păstrăveni şi Girov, însă ele sunt aproape de a fi stinse.

În cazul acestora din urmă, au fost sacrificaţi doar porcii din gospodăriile unde au fost descoperite cazurile, celelalte gospodării nefiind afectate“, a precizat directorul Ulea.

Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în data de 28 octombrie, la nivel judeţean figurau patru focare active, însă nici unul nou, din totalul celor 585 confirmate, la nivel naţional. De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA, în România, în data de 31 iulie 2017 şi pâna în prezent, au fost diagnosticate 5.895 de cazuri la mistreţi, în 41 de judeţe. În acest interval de timp, Neamţul figurează cu un total de 12 cazuri – şapte mistreţi găsiţi morţi şi cinci mistreţi vânaţi, ocupând astfel penultima poziţie, înaintea judeţului Harghita, care, până acum, a numărat doar şapte cazuri de PPA. ANSVSA a dezvoltat o hartă cu cazurile de pestă porcină africană active, însă nu pare actualizată, ca drept dovadă că focarul de la Girov nu apărea, nici ieri, pe această reprezentare. (M.T.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.