Acasă Eveniment Percheziţii la traficanţi de arme

Percheziţii la traficanţi de arme

264
0
DISTRIBUIȚI

În ziua de 6 octombrie, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu structurile teritoriale de profil din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi ale Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Neamţ, Iaşi, Constanţa şi Ilfov, sub coordonarea procurorilor de caz, au pus în executare opt mandate de percheziţii domiciliare, în judeţul nostru, Bucureşti, Iaşi, Constanţa şi Ilfov.

Descinderile au vizat identificarea şi scoaterea din circuitul ilegal a mai multor arme neletale, din categoria celor supuse regimului de autorizare. În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate 61de arme neletale şi 28 de recipiente cu substanţe iritant-lacrimogene, destinate acestora. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

„Facem precizarea că deţinerea unor astfel de arme de către persoane neiniţiate în manipularea corespunzătoare a armelor poate constitui un real pericol atât pentru posesori, cât şi pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, existând riscul ca acestea să fie folosite pentru facilitarea comiterii altor fapte prevăzute de legea penală sau pentru a fi transformate în arme cu potenţial letal“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

(M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.