Doi târgnemţeni, în vârstă de 38 şi 44 de ani, sunt cercetaţi de poliţişti pentru înşelăciune, după ce au păcălit un bătrân de 69 de ani, din comuna Brusturi, pe numele căruia au contractat un împrumut bancar. În ziua de 8 noiembrie, ei l-au acostat pe bărbat oferindu-se să cumpere mai multe bilete gratuite de călătorie. Bătrânul, având asupra lui cuponul de pensie, i-a însoţit la o unitate bancară din municipiul Piatra-Neamţ, de unde urma să primească banii promişi în schimbul cupoanelor. Ca să-i câştige încrederea, cei doi i-au dat 300 de lei şi l-au rugat apoi să semneze mai multe documente. Ulterior, bărbatul a fost contactat telefonic de o unitate bancară, care l-a informat cu privire la rata lunară pe care trebuie să o achite, pentru un credit de 5.000 de lei care fusese contractat de cele două persoane, pe numele acestuia. Oamenii legii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
„Odată cu evoluţia tehnologiei, infracţiunile de înşelăciune au îmbrăcat forme neaşteptate, iar modurile de operare, folosite de cei care încearcă să obţină bani sau alte bunuri de valoare prin mijloace ilicite, sunt din ce în ce mai complexe. Pentru a nu deveni victima acestui gen de fapte, poliţiştii atenţionează cetăţenii să fie prudenţi atunci când sunt abordaţi prin orice mijloace de persoane necunoscute, care le oferă diverse bunuri sau servicii. În cazul în care aţi fost victima unei astfel de infracţiuni, vă rugăm să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi de Poliţie sau să apelaţi numărul 112, în cel mai scurt timp, pentru a spori şansele ca infractorul să fie identificat şi prejudiciul recuperat. Fiţi vigilenţi! Semnalaţi orice încercare de fraudă!“, a transmis subinspectorul Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. (Mihai SAVA)



