Mort în incendiu

Data:

Un bărbat de 55 de ani, din anexa Slobozia, a oraşului Roznov, a murit după ce s-a intoxicat cu fum într-un incendiu izbucnit în după-amiaza de 17 octombrie, la propria locuinţă. Alarma s-a dat pe la ora 18, iar la locul evenimentului (în zona Dispensarului) au intervenit două autospeciale de stingere şi o două ambulanţe SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra-Neamţ, plus voluntarii, cu altă maşină. Când au ajuns acolo, incendiul se manifesta în interiorul locuinţei, cu degajare mare de fum şi gaze toxice. Proprietarul a fost găsit inconştient, iar echipajul de paramedici l-a resuscitat, minute bune, însă fără succes. După stingerea flăcărilor s-a stabilit că incendiul a pornit de la un scurtcircuit la o priză defectă.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru necropsie. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi fac investigaţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă“ – noua încadrare juridică a morţii suspecte.

(Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Salvat la limită din apa râului Moldova

Marţi dimineaţă, pe la ora 10, un bărbat în...

Betonieră răsturnată

Marţi dimineaţă, în comuna Girov, a avut loc un...

Promoţii la raft, preţuri întregi la casele de marcat

În goana după reduceri, consumatorii pot fi păcăliţi uşor...