l furnizorii de servicii medicale au fost asiguraţi că nu vor fi sancţionaţi dacă acordă consultaţii fără card
Furnizorii de servicii medicale sunt verificaţi în această perioadă de către reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate, pe care îi interesează cum se desfăşoară activitatea în sistem în condiţiile utilizării cardurilor de sănătate. Controalele au demarat de la sfârşitul săptămânii trecute, vizaţi fiind atât medicii de familie cât şi specialiştii din spitale şi ambulatorii. „Vrem să fim siguri că se acordă consultaţii asiguraţilor, indiferent dacă au sau nu card. Deocamdată nu au fost descoperite cazuri în care furnizorii de servicii medicale să nu acorde consultaţii vreunui pacient“, a precizat juristul Radu Firăstrău, preşedintele CAS.
Ca noutate, în urma sesizărilor din partea medicilor de familie către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind derapajele în folosirea cardului de sănătate, ei solicitând să nu fie sancţionaţi dacă acordă consultaţii persoanelor fără card, ieri, medicii de familie au primit şi răspunsul oficialilor. Medicii au fost asiguraţi că li se vor raporta toate serviciile me-dicale acordate. „Am fost informaţi de la CAS că au fost trimise actele adiţionale la Bucureşti, inclusiv o clauză suplimentară care a apărut în modificarea normelor metodologice de aplicare a contractului cadru pentru acest an. Am fost anunţaţi că vor fi luate în calcul toate serviciile medicale acordate în baza cardului ori în baza adeverinţei de asigurat până la rezolvarea problemelor în sistemul electronic“, a spus dr. Mihaela Covrig, preşedinta Patrona-tului Medicilor de Familie Neamţ.
Şi în continuare, în mediul rural aplicaţia pentru validarea cardurilor funcţionează greoi. Dar cum medicii au fost asiguraţi că nu vor fi probleme la raportarea activităţii lor, ei şi-au preluat toţi pacienţii, fără a-şi prelungi activitatea sau să-i amâne pentru o altă zi. Practic, până la deblocarea sistemului ei îşi vor desfăşura activitatea normal.
De asemenea, şeful CAS anunţă că au apărut modificări vizavi de alternativele pentru cei care nu deţin card de sănătate, fie din motive religioase, ori că l-au refuzat pur şi simplu sau l-au pierdut. Astfel, adeverinţele de asigurat au valabilitate de trei luni de la emitere doar pentru persoanele care au refuzat cardul din motive religioase. Pentru cei care şi-au pierdut documentul (până primesc un nou card, contra cost)) ori nu deţin card din alte motive, adeverinţa de asigurat eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate va avea o valabilitate de numai două luni. (Maria NISTOR)