Foaia de scris, 1
Scrisul e sens, suportul nu prea contează, vrei să treci un mesaj, punct… şi când scrii pe Hârtie nu poţi să revii, sau e greu şi penibil, manuscrisele Kafka, Flaubert, Stendhal povestesc cât de greu şi penibil. De aia Hârtia de scris e duşman, e greu să fii din prima sincer, concis, inteligent şi cultivat şi modest… de aia rescrii, revii, tai şi înlocuieşti, devii Kafka, Flaubert, Stendhal, dacă vrei şi poţi, pentru mine e penibil, de fapt insuportabil.
Foaia albă pentru scris a dispărut în adolescenţa mea, scriu pe ordinator de 40 de ani, scriu cum gândesc, deci brambura, prea mult, inutil, spirale şi asociaţii vertiginoase, complet înafară de subiect… deci perfect. Subiect care mi se dă sau pe care îl aleg, cu termene prea scurte, încep prin a pune pe foaia aia imaterială a ecranului, albalbastră sau un pic verde, tout ce cred că e important, logica implacabilă (cred eu) a analizei şi anecdotele care participă la inţelegerea acestesi logici.
După care tai şi reorganizez, încet-încet toutul devine limpede, forma şi fondul se pun într-un acord astral, (cred eu că) spun ce am de spus în limba cea mai tare şi sensibilă. Punct final, după multe nopţi de insomnie soarele răsare (nu’l mai aşteptam), ies să respir şi-mi iau cel mai bun pain au raisain de la Paris de la Stohrer, lângă casă, mă întorc, recitesc… un căcat.
Rescriu şi reşterg, mănânc-şi-plâng-şi-plumb… gluma mea preferată din adolescenţă, dar cine îşi mai aminteşte azi de Bacovia sau de Labiş ? Enormi poeţi într-o limbă periferică ?
Foaia de scris, 2
Uneori scriu pe această foaie blestemată, scrisori, poezii, mesaje la administraţiile franceze, uneori în versuri (le cer să mă lase trei luni în plus ca să plătesc cotizaţiile sociale pentru pensie, sănătate şi şomaj, am compus câteva sonete destul de tari, mi-a luat cam o săptămâna de fiecare dată, nu aveam nimic de făcut, îmi imaginez feţele doamnelor care au citit mesajele mele… toamna, ploua, frig, ele fac o meserie penibilă şi cad, rar, miracolo, peste sonetele mele… le transmit căldura umană, pofta de viaţă, amor… mi-au răspuns destul de sec că au înţeles mesajul, că-mi acorda cele 3 luni cerute, nu fac comentarii stilistice, artistul din mine e un pic nemulţumit dar nu mă aşteptam la aplauze.
Foaia de desenat
Pagina de desenat e la fel de violentă ca cea de scris, la fel de virginală, dar altfel.
Cind desenezi treci de la semantica abstractă a discursului la poezia fizică a mesajului, suportul şi timpul iau brusc o altă valoare, imperfecţiunile mesajului sunt mesaj, hârtia conditionată A4 sau, mai ales A3, sunt suporturi d’oeuvres d’art, Hârtia banală de 80 g/m² devine nobilă, nu numai suport dar operă în sine, ratată sau nu, nu mai conteaza, ăsta e sensul (oarecum incoştient) al raportului cu Hârtia.
„Hârtie” care poate sa fie orice, ambalaj, o pungă de magazin, un afiş, orice… destul ca să excite dorinţa de a desena.
A desena
Desenez pe orice Hârtie dar, deşi îmi spun că hârtiile bizare (maron, groase, pătate, etc.) pot să mă motiveze (ceea ce e adevărat), penibila foaie virginala A4 mă motivează încă şi mai tare. De ce ? mister… dar de aceea mă pun sistematic să „desenez”, termen reductor pentru a descrie ceva destul de complex pentru că practic trehnici diverse: creion grafit, ceară şi poze, colaje, acuarelă, materii organice: sânge, salivă, spermă, vin, brânză…
În fine, Hârtia, de fapt creionul / peniţa
De fapt, ce contează nu e atât suportul, Hârtia, cât instrumentul, acest creion sau stilou care devine esenţial; înainte (la scris) era un accesoriu invizibil, calibrat ca sa facă cel mai bine ce trebuia să facă, să scrie, acum, când desenează, culoarea şi grosimea liniei devin esenţiale, sclipirea sub anumite lumini, posibilitatea sau nu să ştergi, să acoperi, să înlocuieşti. Palimpseste se spune într-o limbă de universitari, această piele de viţel tratată ca să „prindă” cerneala, dar pe care poţi (şi trebuie ?) s-o razi regulat pentru a scrie peste şi în loc de. Suficient de groasă ca să accepte până la şapte „ştergeri” violente. Constrângeri tehnice, culturale, personale, evident…
Constrângeri culturale: optica revoluţionară: „mesajul precedent e caduc”, inoperant, poate chiar dăunator… îl ştergem, punct. Scriem noi noua Constituţie… Cine rezistă nu şterge chiar totul, putem să reconstitutim după ce trece „teroarea”, mai vedem, ce e important e să păstrăm urme. Palimpseste devine astfel o arhiva secretă, fiecare etapă e conservată respectuos, scribii cred sau nu în mesajele precedente, nu contează, ei cred în transmisiune, în calitatea acestei piei de viţel regulat răzuită să transporte, secole, mesaje absconse. Respect.
Foaia de hârtie â palimpsest
Să terminăm. Hârtia de scris, nu. Hârtie de desenat da, ca palimpsest, suport şi mărturie de muncă creativă. Iubesc „Hârtia” ? Mult, deloc. Intru ca orice scrib într-o istorie, şi ca artist în alta. Sunt bine în amăndouă, sunt în acelaşi timp un scrib respectuos de tradiţie şi un artist revoluţionar. Schizofren? Desigur. Et alors?
Andrei FERARU
