-0.4 C
Piatra Neamț
joi, ianuarie 23, 2025
AcasăAdministratieÎncepe contractarea locurilor de parcare rezidenţiale

Începe contractarea locurilor de parcare rezidenţiale

Date:

Cel mai târziu marţea viitoare, 5 aprilie, va începe activitatea de contractare a locurilor de parcare rezidenţiale din Piatra-Neamţ.

Se anunţă o acţiune de durată şi deloc facilă, pe lista de aşteptare a primăriei aflându-se peste 1.800 de cereri depuse de proprietarii de maşini în luna martie – când, din motive mai mult sau mai puţin obiective, nu a putut fi încheiat niciun contract „de prestări servicii“ între muncipalitate şi pietrenii ale căror contracte cu Parking au expirat.

„Astăzi (vineri, 1 aprilie – n.r.), colegii mei procesează cererile primite. Este posibil ca operaţiunea să se încheie tot astăzi, dar se poate să se deruleze şi luni – 4 aprilie. Avem peste 1.800 de cereri, dintre care cam un sfert primite online. Cele primite online au fost verificate, iar dintre cele depuse în format fizic avem procesate circa jumătate. Cetăţenii vor fi anunţai când să vină să semneze contractele şi să achite abonementul pentru locurile de parcare, aşadar vom face programări pentru a evita aglomerarea ghişeelor. În paralel, vom primi noi cereri pe măsură ce actualele contracte expiră“, a declarat primarul Andrei Carabelea.

Cererile pentru locuri de parcare, însoţite de actele doveditoare, trebuie depuse cu cel puţin 10 zile înainte de data expirării contractului de închiriere.

Pentru încheierea unui nou contract, cu păstrarea actualului loc de parcare, trebuie depuse o cerere, o copie a actului de identitate (pentru verificarea domiciliului/ reşedinţei), o copie a actului de proprietate/ închiriere a spaţiului locativ, o copie a certificatului de înmatriculare a maşinii (din care să rezulte dreptul de proprietate, faptul că maşina are ITP valabil) şi o copie a poliţei de asigurare RCA; în plus, trebuie să-şi dea acordul să fie verificat în baza de date de la Taxe şi Impozite că nu este restanţier la bugetul local.

Deocamdată tarifele pentru parcările de reşedinţă au rămas la nivelul anului trecut:142 de lei pe an, pentru persoanele fizice, respectiv 342 de lei pe an pentru firme.

(Liviu ILIE)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.