La aproape un an de când s-a hotărât să se adreseze justiţiei, un bicăjean a reuşit să învingă o bancă de la care luase un credit şi a obţinut certificarea că o clauză din contractul de împrumut făcut în 2007 este abuzivă. Sentinţa care i-a dat dreptate lui Ioan Baltag a fost pronunţată de instanţa de sub Baraj la sfârşitul lunii trecute. Aceasta nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Conform celor hotărât e de magistraţi, pe lângă faptul că Raiffeisen Bank a impus o clauză abuzivă, respectiva instituţie financiară va trebui să-i dea lui Baltag banii pe care i-a luat „cu japca“ pe par- cursul ratelor plătite de bărbat, precum şi sumele cheltuite de om cu avocaţii.
După ce a respins o serie de excepţii invocate de juriştii băncii, la termenul din data de 28 aprilie, Judecătoria Bicaz a decis următoarele: „Admite în parte cererea formulată de reclamantul Baltag Ioan, în contradictoriu cu pârâta Raiffeisen Bank SA. Constată caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 3.3 în contractul de credit nr. RFI06243145370/ 23.03.2007. Obligă pârâta la restituirea către reclamant a tuturor sumelor achitate cu titlu de dobândă plătită în excedent faţă de dobânda de 5,9% pe an, fără a fi fost datorate, de la data încheierii convenţiei de credit şi până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată“.
Procesul câştigat (deocmadată) de Bal-tag a fost deschis în iunie 2015 şi a durat atât de mult pentru că, pe parcursul acestuia, instanţa a fost nevoită să administreze mai multe probe, printre care o expertiză financiar-contabilă şi chiar proba cu interogatoriul pârâtei, adică a băncii care impusese clauza contestată.
După cum informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) cei care au luat bani împrumut de la bănci şi s-au trezit cu dobânzi abuzive ori au descoperit alte clauze care le încalcă drepturile se pot adresa ANPC, iar la rândul ei, dacă stabileşte că într-adevăr banca a greşit, această instituţie va sesiza instanţa. În acest fel, cel care se consideră nedreptăţit nu va mai da bani pe avocaţi pentru că, în numele lui este obligată să se judecere ANPC.
Lista băncilor cu „probleme“
Portalul instanţelor arată că, la momentul actual, judecătorii au în lucru dosare referitoare la contestarea mai multor clauze incluse în contractele de împrumut făcute cu cinci bănci. Iată ce au reclamat unii nemulţumiţi.
* Clienţii BCR care au dat banca în judecată sau au reclamat-o la protecţia consumatorilor au vizat în special clauza referitoare la modul de calcul al dobânzii. BCR utiliza, înainte de 2010, o dobândă introductivă fixă în primul an, urmată de o dobândă internă la care adăuga o marjă de 1,5 – 2% în cazul creditelor ipotecare. După primul an de credit, ratele clienţilor creşteau semnificativ şi continuau să crească pe măsură ce banca majora dobânda de referinţă. Faptul că aceasta nu era definită în contract a făcut ca unele instanţe să o declare ca abuzivă şi fie să o asimileze Euribor şi să o reducă în consecinţă, fie chiar să o elimine. Clienţii au mai reclamat şi diferite comisioane.
* Clienţii în litigiu cu Raiffeisen Bank au atacat în special clauzele privind comisionul de administrare/ comisionul de procesare şi clauza referitoare la dobândă, potrivit căreia dobânda fixă poate varia în funcţie de decizia băncii.
* În cazul OTP Bank, clienţii contestă în special modul de calcul al dobânzii. OTP a utilizat o clauză din contract pentru a creşte substanţial dobânzile împrumutaţilor „în funcţie de politica proprie“. Alţi clienţi au contestat existenţa unui comision de acordare şi au cerut restituirea lui.
* Volksbank are cele mai multe procese cu clienţii pe rolul instanţelor. Aceştia au reclamat în special existenţa comisionului de risc, semnificativ ca procent în rata lunară, şi în mai mică măsură modul de calcul al dobânzilor – acestea, deşi fixe, au crescut în unele cazuri.
* Banca Românească a practicat aproximativ acelaşi tip de dobândă ca BCR. Fixă în primul an şi variabilă din al doilea, după o formulă cunoscută doar băncii. În criză, clienţii au suportat greul după ce banca le-a crescut ratele lunare.
*În cazul Credit Europe, clienţii au reclamat în special existenţa în contract a unui comision de acordare a creditului şi a unuia de administrare. (Mihai SAVA)